Nuntă cu bani puțini. 20 de sfaturi de la experți în organizarea evenimentelor
Data actualizării:
Data publicării:
Alex Iancu și Raluca Iancu, experți în organizarea de evenimente, au explicat, în exclusivitate pentru Spectacola, cum poți planifica o nuntă cu un buget restrâns.

Cu toții știm cât de costisitoare este o nuntă. Toate detaliile de pus la punct, elementele neprevăzute care vă solicită și presiunea pe care o puneți asupra momentului, îngreunează încercarea de a vă ține de bugetul stabilit inițial.

Cu certitudine, fiecare aspect pe care îl pregătiți este important și implică analiza și luarea unor decizii.


 „Ideal este să rămâneți cu picioarele pe pământ și să înțelegeți că bucuria și unicitatea momentului vin tocmai din emoția iubirii voastre alături de cei dragi care se bucură de tot ceea ce trăiți la evenimentul care deschide un nou capitol în viața voastră de cuplu. Cu puțin research și o perspectivă rațională, puteți avea nunta perfectă, autentică și care să vă reprezinte fără să provocați daune financiare mai mari decât ar fi cazul. Să faceți puțină economie când vă organizați nunta, nu înseamnă că o să faceți rabat de la calitate sau servicii”, au declarat pentru Spectacola Alex Iancu și Raluca Iancu, experți în organizarea de evenimente. 

 

Iată cele 20 de sfaturi de care ar trebui să țineți cont atunci când vreți să organizați o nuntă de vis, dar care să nu vă golească buzunarele.

 

1. Planning

 

Totul stă în organizare!

Prima etapă și cea mai importantă este să înțelegeți ce vreți de la marele eveniment și să planificați în detaliu tot ceea ce nu trebuie să lipsească de la nunta voastră.

 
2. Faceți o listă cu priorități

 

Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că trebuie să vă asigurați constant că nu vă veți pierde în detalii, scăpând din vedere lucrurile cu adevărat importante.

Printre aceste priorități sunt:

Entertainment (formatia, band-ul, proiectul, DJ-ul)
Locația evenimentului
Lista de invitați
Meniul
Fotografii și cameramanii Setup-ul sălii (design, flori)

 
3. Stabilește întâlniri de consultanță cu profesioniștii

 

Fiecare femeie își dorește o nuntă memorabilă, însă, în general poziția de client te face de obicei suspicios, temător și te poți îndoi rapid de deciziile luate.

Stabiliți întâlniri cu specialiști din domeniu pentru a economisi în primul rand, timp.

Wedding Planner
Consultant Concept Entertainment Consultant Foto-Video

De cele mai multe ori, aceste întâlniri de consultanță sunt gratuite, mai ales, dacă ulterior, alegi să lucrezi direct cu persoana sau conceptul în cauză.


 
4. Mergeți la târguri de nunți!

 

O modalitate eficientă de a economisi este aceea de a merge la târgurile de nunți, unde puteți lua contact direct cu furnizorii, puteți solicita oferte de preț și chiar obține discounturi și promoții considerabile pentru nevoile voastre.

 
5. Rugați-i pe cei apropiați să vă ajute

 

De multe ori, cei din jur vor să vă fie alături nu doar la petrecere, ci și la organizarea acesteia.
Prietenii și rudele pricepute sunt o alternativă de ajutor utilă, care nu doar că diminuează stresul provocat de event, dar pot face din planificare o perioadă plăcută și amuzantă.

Uite la ce vă pot ajuta ei: 

Organizarea sălii și planificarea locurilor la masă a invitaților
Realizarea invitațiilor, a decorațiunilor și a mărturiilor pentru cei pe care-i doriți alături
Reminders constante pentru respectarea deadline-urilor


 
6. Faceți o listă cu invitați

Includeți persoanele pe care vă puteți baza și cereți-le confirmări clare celorlalți.
În acest fel, puteți face o serie de calcule estimative pentru evenimentul vostru.


7. Optați pentru o locație unică în afara orașului

 

Localurile obișnuite vor fi întotdeauna pline și pricey, însă puteți opta pentru un spațiu neconvențional care să vă facă să vă simți ca într-o vacanță departe de agitația urbană, atât pe voi, cât și pe invitații voștri.


 8. Alegeți data în mod înțelept

 

Stiți și voi că toată lumea vrea să se căsătorească într-o sâmbătă de vară, ceea ce o face o opțiune super scumpă.
Însă, există alternative, atât în zilele de duminică, cât și în zilele de vineri, când puteți primi reducere serioasă.


 
9. Alegeți pachete de servicii

 

Alegeți pachete de servicii de la furnizori specializați, iar în acest fel puteți primi discounturi și profita de reduceri de preț considerabile.

 
10. Orientați-vă spre produse de sezon și furnizori locali

 

Când planificați un meniu cu produse de sezon, obținute de la furnizori locali contribuiți la reducerea costului pentru fiecare meniu și mai mult de atat, produsele vor fi mult mai proaspete, mai savuroase și la un preț mai bun.


 
11. Bufetul suedez

 

Bufetul suedez este o alternativă mai avantajoasă pentru că oamenii pot mânca exact ceea ce vor în cantitatea pe care și-o doresc, atunci când vor, iar voi nu mai este nevoie să angajați un arsenal de chelneri care să servească la masă.
Singura condiție este ca acesta să fie vizibil poziționat, îmbelșugat și variat.

 
12. Less is more

 

Mențineți un decor minimalist și ales cu bun gust.
În general, decorul este foarte încărcat și costisitor - plante exotice, fructe, pietre, textile, oglinzi sau alte idei inedite costă.
Puteți contura atmosfera de basm dorită și cu câteva elemente de efect, obținând un element minimalist și rafinat.


13. Aranjamente Florale

 

Alegeți aranjamente florale potrivite și nu aruncați banii pe decorațiuni scumpe.
Puteți opta pentru flori de sezon de la producătorii locali sau combina câte 2 tipuri de flori în buchete aranjate estetic, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor implicate.


14. Invitații Digitale

 

În era tehnologiei, invitațiile moderne sunt digitale și exact în designul imaginat de voi. În acest fel, economisiți nu doar bani, ci și timp.


15. Invitații Clasice

 

Dacă invitațiile digitale nu v-au convins, optați pentru invitații clasice, dar într-un design minimalist, confecționate chiar de voi. Aveți o multitudine de exemple care să vă inspire.

La fel și în cazul mărturiilor.
Dacă puteți, optați pentru variante handmade, personalizate, reducând astfel costurile și crescând încântarea nuntașilor voștri.
În acest caz, trebuie să luați în calcul numărul de invitați (dacă sunt peste 100 de invitați, va fi destul de complicat cu mărturiile handmade) și timpul pe care îl aveți la dispoziție.
O variantă mai simplă și eficientă în ceea ce privește costurile, este să rezervați o cabină foto pentru eveniment. Aceasta printează zeci de fotografii pe oră ce pot fi personalizate și transformate în cele mai frumoase amintiri pentru cei dragi vouă.

 
16. Cabina Foto/Photo Booth

 

Cabinele foto sunt o atracție indiferent de eveniment. Oamenii se simt bine și-și manifestă fericirea în amintiri de neuitat. Însă, chiria cabinelor foto nu este chiar accesibilă.
Totuși când vine vorba de fotografii, distracția este posibilă și la jumătate de preț. Aveți nevoie de o cameră foto și un trepied, un colț foto pe care să-l decorați adecvat și câteva accesorii fun, un supraveghetor care să prevină imprevizibilul și care apoi să le trimită pe mail tuturor invitaților pozele făcute.

 

17. Alegeți înțelept rochia de mireasă și costumul de ginere

 

Merită să risipiți mii de lei pe o ținută pe care o veți purta doar o dată? Puteți închiria outfiturile pe care le visați, croite exact pe măsura voastră. La fel de avantajoase sunt și soluțiile vinderii outfiturilor după terminarea evenimentului sau alegerea unor variante ce pot fi modificate pentru a mai fi purtate și cu alte ocazii.


 
18. Entertainment!

 

Optați pentru un concept de entertainment bun.
Oamenii nu-și vor aminti culoarea șervețelelor de pe masă, însă își vor aminti atmosfera bună de la nuntă care i-a făcut să danseze până în zori. Dacă aveți de ales între o formație alături DJ nu foarte bine pregătiți sau doar unul dintre ei aceștia, dar cu mai multă pricepere, alegeți a doua variantă, la care poti adauga 2 sau 3 momente speciale care vor da siguranța că oamenii voștri se vor simți bine toată seara.


 
19. Identificați profilul petrecerii voastre

 

Cum vreți să fie petrecerea voastră:
O amintire de neuitat pentru familie, o povestire care să meargă din generație în generație?
Cea mai cool petrecere din oraș care va ramane reper în grupul tău de prieteni?
Reuniunea familiei din toate colțurile lumii, iar petrecerea să combine eficient partea de networking cu starea generala de bine?

Lista de mai jos vă va ajuta să conturați profilul petrecerii și să conștientizați în ce situatie vă aflați:

Proveniența geografică a invitaților (originile lor, dar și unde locuiesc în prezent)
Media de vârstă în procente pe categorii de varsta: 3-10 ani, 11- 18 ani, 19 - 28 ani, 29- 35 ani, 35-50 ani, > 50 ani
Ce radio-uri ascultați voi și familia voastră?
Unde ieșiți cu prietenii pentru a vă bucura de muzică bună și de energie pozitivă? Lista cu artiști, genuri sau piese cu “Nu”.
Ce nu vă doriți sub nicio forma în cadrul petrecerii voastre?
Construiți un playlist pe Youtube, Spotify, Itunes cu piesele care vă sunt dragi și vă reprezintă. Identificați petrecaretii- invitații care au o stare generala bună la astfel de evenimente și cereți-le câteva sugestii muzicale și centralizați-le.
Lăsați petrecerea să curgă natural, cu intervale de 90-120 minute între felurile de mâncare și construiți un timeline eficient.
Cereți repertoriul extins pentru fiecare moment special, band, live act și eliminați acele momente care nu se potrivesc cu profilul evenimentului, lasând timp suficient artistului, cât să aibă input;
Toate aceste informații, puneți-le la dispoziția furnizorului de entertainment pentru a le integra în petrecere și veți știi sigur că vă veți bucura de o petrecere cu adevărat unică, personalizată și diferită de orice altă petrecere la care ați fost, unde au participat chiar aceiași furnizori.

 
20. Angajați un expert!

 

Investiți o parte din buget într-un wedding planner care să vă ajute pas cu pas în realizarea nunții pe care vi-o doriți.

El se va ocupa de tot, de la realizarea planului și a programului, până la găsirea  celor mai potrivite variante pentru orice nevoie pe care o aveți, aducându-vă mereu cu picioarele pe pământ pentru a nu depăși bugetul discutat inițial.
Astfel, toate elementele de la marele eveniment vor fi realizare în cea mai bună formă și fiecare moment va fi coordonat cu atenție de cineva cu experiență în domeniu.
 
Ce face un Wedding Planner

alcătuiește un program al nunții, după referințele voastre întocmește un TO DO List
se asigură că sunt respectate deadline-urile realizează și gestionează bugetul nunții, creează un concept de nuntă
vine cu idei de tematici pe care să le alegeți în funcție de personalitatea voastră oferă consultanță de nuntă
vine cu soluții la problemele legate de organizarea nunții recomandă locații de nuntă
vă acompaniază la vizitele la locațiile de nuntă
recomandă furnizori pentru fiecare serviciu și produs de nuntă
oferă sfaturi pentru o alegere mai ușoară a ținutelor de mire-mireasa și a accesoriilor cercetează în permanență piața nunților
se documentează despre furnizori și se întâlnește cu aceștia pentru a le cunoaște munca facilitează comunicarea mirilor cu furnizorii
participă la cele mai importante întâlniri ale voastre cu furnizorii de servicii și produse pentru nuntă
vă ajută să faceți alegerile potrivit, ținând cont de bugetul alocat
îi pune pe miri în temă cu trendurile și tradițiile de nuntă, în caz că aceștia doresc să le urmeze
recomandă furnizori care să ducă la bun sfârșit proiectele DIY pe care le doriți
facilitează procesul așezării invitaților la mese și cel al întâmpinării invitaților la petrecere rezervă locațiile pentru pregătirile voastre și cele pentru ședințele foto din ziua nunții, dacă este cazul
coordonează evenimentul
se asigură că totul e conform planului și că vă puteți distra în voie


 Așadar, luați totul pas cu pas și veți avea nuntă perfectă, fără să vă scape nimic.
Cel mai important este să nu uitați că nunta este despre voi, este celebrare iubirii voastre într-un nou capitol de existență, alături de oamenii dragi vouă.

 

Alex Iancu și Raluca Iancu, experți în organizarea de evenimente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: alex iancu  bani  eveniment  mire  mireasa  nunta  organizare  raluca iancu 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Horoscop chinezesc până pe 8 mai 2024, cu Anca Dimancea. Zodia care va avea de câștigat pe plan financiar și profesional

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut




pixel