Oaia neagră a familiei: ce este și de ce apare. 9 semne că ești "oaia neagră": „Nu e vina persoanei, ci a familiei sale. Părinții vor să-și descarce frustrarea pe cineva”
Data publicării:
Ideea de ”oaie neagră” a unei familii poate avea un impact negativ asupra dezvoltării psihoemoționale. Ce este acest concept și de ce apare, de fapt.

Negrul nu este o culoare în sine, dar a fost asociat cu cele mai întunecate aspecte ale vieții.

De-a lungul vremii, negrul a fost legat de moarte, dar și de toate lucrurile rele și foarte rele.

Negrul evocă sentimente puternice de furie, agresivitate, frică și tristețe.

Această legătură dintre negru și negativitate este vizibilă în jurul nostru, dacă dăm mai multă importanță lucrurilor și situațiilor care ne înconjoară, precum lunea neagră, ciuma neagră, șantaj (blackmail), indispoziție (black mood), piața neagră, lista neagră sau oaia neagră, arată Very Well Mind.

Psihologul Gina Dafinoiu a definit, în exclusivitate, pentru DC Medical, ce reprezintă ”oaia neagră” a unei familii, cum se poate ajunge la această situație, dar mai ales cum o putem gestiona, în contextul în care multe dintre familii se confruntă cu acest lucru.

”Oaia neagră a familiei este persoana care este mai puțin înțeleasă de familie.

Această persoană este posibil să fi trecut printr-o perioadă îndelungată de conflicte interioare reglatoare și atunci a ales să fie diferită față de ceilalți ca să poată să fie văzută, chiar dacă este în sens negativ.

Se poate ajunge la o astfel de atitudine atunci când familia nu este prezentă la nivel emoțional, când modul de gândire este diferit sau limitat.

Citește întreaga știre pe DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: certuri  familie  oana neagra 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel