Preziviuni pentru august 2024: „Este vedeta acestui an”. Schimbările care ne așteaptă
Data actualizării:
Data publicării:
Numerologul Romeo Popescu și astrologul Valeriu Pănoiu au făcut predicțiile pentru ultima lună a verii.

Dacă în prima jumătate de an suntem supuși diferitelor încercări, schimbări, situațiilor mai dificile, luna august vine cu concluziile acestor întâmplări. Astfel, trebuie să ne așteptăm ca finalul verii să ne facă mai tari, mai deciși asupra unor lucruri pe care ni le dorim în viață, dar și mai asumați cu privire la nevoile, defectele și propriile principii, spun specialiștii în numerologie și astrologie Romeo Popescu și Valeriu Pănoiu.

„Luna august este vedeta acestui an, am putea să spunem că în sensul bun. Înseamnă dorința de a renunța la ceva, de a înțelege altfel, rezultă că tot ce e în interiorul meu în această lună, toate frustrările, orgoliile, fricile, vor ieși în public, în față și așa voi fi o persoană care se va manifesta așa cum este ea. Acest lucru nu va fi pe placul celorlați, iar atunci părerile unora despre tine se vor schimba. Vom renunța la grupuri de prieteni, la anumite persoane cu care stăm și le vom păstra pe cele care ne acceptă așa cum suntem. Vor fi niște lucruri radicale.”, a declarat numerologul Romeo Popescu, în cadrul unei emisiuni pe Antena Stars.

Citește și: Previziuni pentru luna iulie 2024. Persoanele care vor putea face bani: „Ei vor sta foarte bine financiar”

Luna august vine cu multe revelații

Vor fi vizate mai multe planuri, inclusiv cel de familie, dezvăluie numerologul Romeo Popescu, care spune că s-ar putea ca finalul verii să aducă mai multe decizii radicale.

„Zona aceasta de revelațiune în familie vine în felul următor: eu îmi doresc să am niște principii clare, mai ales cei care s-au despărțit după vara asta care a fost cum a fost, în luna august se gândesc că ar trebui să fie clari, să aibă valori, pentru a nu mai trece prin ce au trecut. Vom învăța lucruri, vom da la o parte trecutul și să devii mai înțelept, pentru a păși în altă direcție.”, a mai spus acesta.

Citește și: Previziuni astrale pentru vara 2024. Valeriu Pănoiu, despre provocările care ne așteaptă: „Pot apărea despărțiri, decizii radicale”

„S-ar putea să vedem demisii numeroase, migrații, mutări de domiciliu”

Așadar, dacă tot timpul anului am fost dispuși să ascultăm anumite remarci, comentarii pe care alții le-au făcut la adresa noastră, luna august ne va face să fim mai tari, să ne impunem punctul de vedere și să nu mai permitem altora să ne schimbe după bunul plac.

„Luna august este una care ne ajută să intrăm într-un mod profund cu propria persoană. Atitudinea corectă pentru luna august este încrederea în sine. Desăvârșește aceste lecții de toleranță, de așteptări ale verii, pentru că acum s-ar putea să avem parte de mai multă armonie, liniște și de oameni care oricât s-ar strădui, nu îi pot schimba pe cei din jur. Vom vedea că la finalul acestei veri se face pace în multe familii, cupluri, comunități, pentru că oamenii renunță la măști, se arată așa cum sunt. Dacă nu sunt acceptați așa cum sunt, oamenii preferă să plece, să-și facă cuib în altă parte. S-ar putea să vedem demisii numeroase, migrații, mutări de domiciliu”, a completat astrologul Valeriu Pănoiu.

Citește și: Romeo Popescu și Valeriu Pănoiu, previziuni pentru luna iunie 2024. Planul financiar va suferi mai multe schimbări

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Lifestyle



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel