Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Anca Dimancea vine cu...
Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare) este sărbătorit de Biserică în ziua de 6 ianuarie. Credința populară asociază sărbătorile de peste an cu o serie de obiceiuri și tradiții, dar și de superstiții legate despre ce este bine și ce este interzis să facem în zi de sărbătoare. Totodată, în acestă zi este bine să citești această rugăciune, pentru a atrage sănătatea și pacea în familia ta.
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră.
Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul și pentru aceasta în luminata zi a dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan, la păcătoși și la vameși, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlinești toată dreptatea și să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta și să ne mântuiești cu Cinstit Sângele Tău.
Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam și Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel. Tu ai luminat și ai îndumnezeit firea noastră și dumnezeiescul Tău Părinte Ți-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui și ca un om ai primit păcatele și prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuți ai grăit:
„Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l primesc”, și, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Pentru aceasta toate puterile cerești se bucură și toată făptura se veselește, așteptând slobozire din stricăciune, zicând:
„A venit luminarea, s-a arătat harul și izbăvirea, lumea se luminează și oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul, pământul și toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile și mările să dănțuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfințit firea lor. Să se bucure astăzi și adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, și toți să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu.
Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai”.
Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață, să scoatem apa harului Tău și iertarea păcatelor și să trăim în veacul de acum în curăție și feciorie, în dreptate și cucernicie, așteptând nădejdea cea fericită și arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuiești numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire și cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nașterii din nou, ca îndreptați cu harul Tău să fim moștenitori ai vieții veșnice în Împărăția Ta, unde ne învrednicește să slăvim, împreună cu toți sfinții, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Anca Dimancea vine cu...
Halterofilul Tiberiu Ionuț Donose a obținut nu mai puțin...