Mihai Bendeac explică de ce refuză căsătoria și cum vede relațiile ideale: „Nu toată lumea vrea să facă compromisuri”
Rusalii 2022. Tradiţii şi obiceiuri. Sărbătoarea Sfintei Treimi are loc la 10 zile de la Înălţarea Domnului şi la 50 de zile de la Învierea Domnului. De aceea poartă și denumirea de Cincizecimea, notează creștinortodox.ro.
Din anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere În România.
Rusalii 2022. Tradiţii şi obiceiuri. Rusaliile sunt cunoscute sub diferite denumiri: iele, zâne, doamne, împărătesele-văzduhului, ursoaice, etc. Acestea erau respectate de către oameni, dar aduceau tot felul de boli și blesteme.
Oamenii nu cunosc prea multe despre aceste rusalii, dar aveau mereu grijă să își protejeze gospodăriile de ele. Legenda spune că Rusaliile umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh și caută locuri pustii. Locurile unde joacă rusaliile vor fi neroditoare.
Pentru a apăra gospodaria de iele, oamenii obișnuiau să pună ramuri verzi de tei la intrarea în curte, în casă și pe ferestre.
În ziua de Rusalii, credincioșii se duc la biserică cu frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea vor fi binecuvantate și împărțite oamenilor, potrivit creștinortodox.ro.
Rusalii 2022. Tradiţii şi obiceiuri. Se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face un spiritele malefice, numite lele.
În această zi sfântă oamenii nu trebuie să meargă la muncile câmpului și nici să stea în locuri pustii, deoarece se zice că vor fi prinși și pedepșiti de duhurile rele.
Rusalii 2022. Tradiţii şi obiceiuri. De la Rusalii, timp de 9 săptămâni, femeile nu vor mai culege ierburi de leac.
Obiceiul „Udatul nevestelor” în râul Gurghiu este un obicei unic în România, pe care localnicii din comuna Hodac îl păstrează cu sfinţenie din moşi-strămoşi, în a doua zi de Rusalii. „Udatul nevestelor” este dedicat tinerelor soţii, care s-au căsătorit în ultimul an, după Rusaliile de anul trecut până acum, şi are ca scop fertilitatea şi norocul femeii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: rusalii sarbatoare
Daniela Simulescu, astrolog DC...