Jonathan Lancaster s-a născut în 31 octombrie 1984, dar în loc ca această zi să fie una specială pentru părinți, a devenit un coșmar, deoarece acesta s-a născut cu o malformație la nivelul feței. Aceștia au fost îngroziți de cum arată fiul lor, motiv pentru care au decis să îl abandoneze.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Jono Lancaster (@jonolanc)

Bărbatul s-a născut fără osul pomeților, iar acest lucru i-a schimbat complet înfățișarea, având ochii ușor căzuți, forma feței schimbată și mandibula retrasă.  Când a crescut, Jonathan a aflat că părinții lui l-au amandonat la 36 de ore de la naștere, iar acest lucru l-a durut enorm mult.

De fiecre dată când tânăru trecea prin perioade mai dificile se gândea adesea la faptul că a fost părăsit imediat după naștere, iar aceste gânduri îl afectau și mai rău.

 

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Jono Lancaster (@jonolanc)

De ce sindrom suferă Jonathan

Bărbatul s-a născut fără pomeți, iar parte din urechea dreptă nu e complet dezvoltată. Faptul că nu are osul pomeților i-a schimbat întreaga înfățișare, iar ochii lui par căzuți, iar mandibula e retrasă. Jonathan suferă de sindromul Treacher Collins.

Viața lui Jonathan Lancaster  s-a schimbat, după ce a fost adoptat

La vârsta de 5 ani, în 1990, Jonathan a fost adoptat de o femeie pe nume Jean, căruia el îi este extrem de recunoscător. El a îndrăgit-o din primul moment pentru că ea știut întotdeauna cum să se poarte cu el, privindu-l mereu direct în ochi atunci când purtau o discuție și nu părea să fie stânjenită de înfățișarea lui.

Dragostea și susținerea pe care i le-a oferit mama adoptivă l-a făcut pe bărbat să se accepte așa cum este și să se iubească.

Jonathan Lancaster a încercat să își găsească părinții biologici pentru a afla de ce au reacționat așa la nașterea lui.

“În cele mai întunecate zile ale mele îmi doream să îi rănesc așa cum și ei m-au rănit pe mine”, a mai spus Jonathan într-un interviu pentru UNILAD.

Acesta le-a trimis o scrisoare, însă răspunsul lor l-a rănit și mai mult pe Jonathan. Părinții lui i-au transmis că nu vor să mai fie deranjați și că orice încercare de vorbi cu ei va fi în zadar.

“La sfârșitul zilei o să mă gândesc mereu că acele două ființe umane mi-au dat viață și pentru asta le vor fi mereu recunoscător. De fiecare data când sunt într-un impas, mă gândesc la ei, dar cel mai important lucru pe care vreau să îl împart cu ei este că sunt fericit și sunt okay”, a mai completat Jonathan.

Ajuns la vârsta de 37 de ani, Jonathan spune că nu se gândește să își facă vreo operație pentru că se iubește și se acceptă așa cum e. De-a lungul timpului a mai cunoscut copii care suferă de același sindrom ca el și a încercat mereu să le ofere o mână de ajutor și o rază de speranță.