SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Data publicării:
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 octombrie 2021. Pe data de 16 octombrie, este prăznuit Sfântul Mucenic Sutasul.

Ortodoxe
Sf. Mc. Longhin Sutaşul

Greco-catolice
Sf. Longin, sutaşul. Sf. Maria Margareta Alacoque

Romano-catolice
Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m.


Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 16 octombrie.

Sutaşul Longhin, de neam din Capadocia, era comandant în armata romană în timpul guvernatorului provinciei Iudeea, Ponţiu Pilat (26-36 d.Hr). Împreună cu ostaşii săi, Sfântul Longhin a primit ordinul de a sluji la sfintele patimi şi la răstignirea Mântuitorului Hristos.

Văzând el minunile care s-au făcut atunci, adică cutremurul şi schimbarea soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morţii înviind şi pietrele despicându-se, a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: "Iar sutaşul şi cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta" (Matei 27; 54).

Şi iarăşi, după răstignire, Sfântul Longhin a fost pus de Ponţiu Pilat să păzească cu ostaşii săi pe Iisus Care zăcea în mormânt.

A fost martor la Învierea Domnului, când Hristos, cu mare slavă, a înviat din mormânt şi prin minunata Sa sculare a înspăimântat pe străjeri, îngerul Domnului, pogorându-se din cer, a prăvălit piatra de pe mormânt şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţi.

Longhin împreună cu alţi doi ostaşi ai săi au crezut în acel moment desăvârşit în Hristos şi s-au făcut propovăduitori ai învierii Lui, mărturisind lui Pilat şi arhiereilor toate câte au văzut.

Arhiereii şi bătrânii, membrii ai sinedriului, au dat atunci ostaşilor mult argint ca să ascundă învierea lui Hristos, spunând: "Ucenicii Lui L-au furat noaptea, pe când noi dormeam" (Vieţile Sfinţilor).

Însă Longhin nu a primit arginţii şi nu a vrut să tăinuiască minunea, ci a mărturisit-o şi adevărată a fost mărturisirea lui. Pentru aceasta Pilat şi sinedriul l-au urât pe Longhin şi toată mânia pe care o aveau înainte asupra lui Hristos au îndreptat-o împotriva lui.

Căutau numai motiv şi vreme potrivită să-l piardă, pentru că Longhin fiind mai bătrân şi mai cinstit decât toţi, era binecunoscut Cezarului.

După Înviere, Sfântul Longhin şi-a părăsit slujba militară, s-a întors în Capadocia, ţinutul său natal, şi s-a dedicat propovăduirii Evangheliei. A fost însă în cele din urmă arestat şi ucis, în urma unui complot care a ajuns până la Roma, fiind spuse împăratului multe clevetiri împotriva sa.

Împăratul, crezând clevetirilor, a ordonat să fie pedepsit cu moartea, ca un potrivnic al său. După ucidere, capul Sfântului Longhin a fost adus la Ierusalim spre încredinţarea iudeilor care i-au uneltit moartea, fiindu-i aruncat în locul în care se strângeau gunoaiele.

În urma unei vindecări minunate, capul Sfântului Longhin a fost descoperit, ridicat din gunoaie şi îngropat într-un loc curat, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: 16 octombrie  calendar ortodox  sarbatoare 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel