Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Legenda Babei Dochia are mai multe variante și diferă în funcție de regiunea țării, potrivit DC News. În una dintre povești îl întâlnim și pe Dragobete, băiatul babei, care îngheață la munte. Inclusiv nasul băiatului care curge îngheață, iar bătrâna se supără, pentru că spune că băiatul cântă la fluier. În altă poveste, oamenii din popor încearcă să o avertizeze pe Dochia că vremea este schimbătoare în martie, însă ea nu vrea să-i bage în seamă. Totodată, Babele din luna martie reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții românești, care te ajută să descoperi cum va fi anul acesta pentru tine, posomorât sau vesel.
Perioada cuprinsă între 1 și 9 martie este considerată a fi intervalul de timp în care Baba Dochia își împlinește destinul și urcă muntele împreună cu turma de oi pentru a muri, după care va renaște, potrivit sursei citate.Tocmai din acest motiv, în intervalul de timp menționat anterior se așteaptă vreme schimbătoare, pentru a-i influența destinul babei.
Cele 9 cojoace ale Babei Dochia
Tradiția spune că Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-și dea jos câte un cojoc în fiecare zi a lunii martie, venind astfel primăvara. Deci, babele reprezintă lupta dintre iarnă și primăvară. Începând cu 9 martie, vremea frumoasă e tot mai prezentă afară și ziua tot mai lungă.
Cum ne alegem baba?
Potrivit tradiției, fiecare om trebuie să-și aleagă o babă, de la 1 la 9 martie. Baba se calculează în funcție de ziua nașterii. Spre exemplu, dacă te-ai născut pe 5 octombrie, baba ta va fi pe 5 martie. Dacă ziua nașterii este formată din două cifre, se va face suma celor două numere.
Poveștile din bătrâni spun că în funcție de cum va fi vremea în acea zi, așa va fi și starea ta de spirit anul acesta. Concret, dacă va fi soare, îți va merge bine tot anul, iar dacă e frig, sufletul tău va fi mai încărcat de greutăți. Totodată, ninsoarea și ploaia sunt semne de bogăție.
Semnificația babelor
1.Baba ta semnifică un an incert, neprevăzut. Mai mult, aceasta îți aduce noi dușmani.
2.Baba ta aduce un an fără griji.
3.Baba ta ascunde un secret. Acesta poate fi de bine sau de rău.
4.Baba ta are puteri magice. Nu te bucura însă, asta nu însemnă că este neapărat de bine.
5.Baba ta aduce din trecut niște ocazii pe care le credeai pierdute.
6.Baba ta îți aduce fericire.
7.Baba ta este blândă și grijulie.
8.Baba îți aduce un an frumos și plin de realizări.
9.Baba aceasta este o babă cu puteri vechi și uitate, conform DCNews.
Superstiții de 1 Martie- Ziua Babei Dochia
Se spune că în prima zi a lunii martie se sărbătorește și ziua Babei Dochia. Tradiția spune că fetele necăsătorite, care își doreau să aibă o soacră bună, trebuiau să nu muncească în această zi, ca să nu supere baba.
Tot în prima zi de primăvară, ușile casei se lasă larg deschise, pentru a intra aer proaspăt, iar oamenii trebuie să mănânce urzici, pentru a fi sănătoși tot anul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Anca Hâncu, doctor în...