Tradiții și obiceiuri Rusalii 2022. Cea mai mare tâmpenie! Regula care nu există și e mai importantă decât spălatul hainelor
Data publicării:
Când vine vreo sărbătoare religioasă, mulți români caută pe Internet: ”tradiții și obiceiuri de Rusalii”, ”ce nu se face de Bobotează”, ”ce este interzis să faci de Paști” etc.

Și, inevitabil, în toate articolele de presă găsim, la capitolul interdicții, să nu spălăm rufe. Nicăieri nu scrie că nu avem voie, de exemplu, să bem, dovadă că de sărbătorile sfinte, oamenii îi trag cu vin, țuică și alte băuturi până cad lați, dar de spălat, nu e voie domnule! Nu ai voie să arunci niște rufe în mașină și să apeși pe un buton, dar ai voie să te ”veselești”. Să bagi rufe la spălat durează 1 minut. Să bei durează mai mult. Trei zile, ca-n povești. Sau mă rog, ca-n minivacanțele românilor.

Teologul Valentin Guia a explicat, pentru DC News, într-un interviu, că dacă spălăm în zilele de sărbătoare stăm cu gândul la cât detergent am pus în cuvă.

”Tu vei sta cu gândul la mașina de spălat, dacă ai pus detergent destul, dacă se spală hainele cum trebuie etc. Iată că ai pierdut o oră din cele 24 care ți-au fost date din ziua de duminică.

'Din experiența mea vă spun și să nu fie cu supărare pentru cititori, cei care se gândesc la secundele respective (n.r apăsat pe buton la mașina de spălat) sunt cei credincioși, care postesc. Spun acest lucru pentru că ei, deși sunt 99% credincioși, în acel 1% din timp diavolul te atacă. El este ca apa prin munte. Sapă, sapă, sapă și doar 1% din perfidia lui e necesară ca doar câteva secunde să și le transforme pe parcurs în câteva ore de mers la grătare sau alte activități în detrimentul mersului la biserică sau a altor activități duhovnicești. Acest lucru este sugestiv explicat în celebrul proverb Cine 'fură' azi un ou, mâine 'va fura' un bou”, a spus teologul Valentin Guia pentru DC NEWS.

Asta cu: vai, e păcat să speli rufe de Sfânta sărbătoare X... se potrivea acum mulți ani în urmă când presupunea mult efort din partea femeilor. Spălatul rufelor s-a făcut sute de ani la râu, acolo unde era singura sursă continuă de apă curată. Femeile foloseau forța fizică pentru a curăța hainele și aveau ca ajutor folosind câteva instrumente din lemn pe care le mai mai puteți găsi doar la muzeu. Probabil, această acțiune le lua ore întregi.

Acum, de ani buni, apăsăm pe un buton. Putem lăsa mașina să-și vadă de spălat, iar noi să mergem la biserică și să scoatem rufele când ajungem acasă. Desigur, dacă nu am fi atât de încuiați la minte să credem că este mare păcat că ne spălăm chiloții. În ziua de astăzi, oamenii muncesc de dimineața până seara, iar singurele zile în care pot să-și curețe hainele sunt în weekend. Să-”și” spele e mult spus, că spală mașina.

Citește continurea pe DC NEWS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului:   obiceiuri  rusalii  traditii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel