Tradiții și superstiții în Joia Mare. Ce este bine să facem în această zi
Data publicării:
Una dintre cele mai importane zile din Săpămâna Patimilor este Joi Mare. Această zi are și câteva tradiții și obiceiuri.

În Săptămâna Patimilor, credincioşii rememorează, pas cu pas, calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului şi învingerea morţii, cale care culminează cu evenimentul crucial din creştinism: Învierea. Joia Mare este cunoscută şi ca Joia celor 12 Denii sau Joia Neagră.

În această zi mare există și câteva tradiții și obiceiuri. Ei bine, în Joia Mare este bine să mergem la biserică de dimineață pentru a avea parte de spovedanie și împărtășanie. De asemenea, în Joia Mare sunt citite cele 12 evanghelii ale Patimilor Mântuitorului, iar slujba religioasă cuprinde Denia și Vecerina care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Citește și: Traditii de Paști. Obiceiul înroșirii ouălor. Preotul Andrei Zamfiroiu: "România este printre puținele țări care a ridicat la nivel de artă acest obicei " / EXCLUSIV

În Joia Mare se merge seara la biserică îmbrăcați în haine de doliu pentru a lua parte la slujba celor 12 Evanghelii, așa cum spune tradiția. Mai mult decât atât, se spune că de astăzi nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca.

De asemenea, în această zi se vopsesc ouăle, în roșu ca să ne amintim de sângele vărsat de Iisus Hristos, dar se pot coace cozonacii și pasca. Se mai spune că în Joia Mare nu este bine să ne pupăm apropiații pentru că aceștia ar putea să creadă că ne dorim să îi trădăm, așa cum a făcut Iuda Iscarioteanul cu Iisus Hristos.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: joia mare  obiceiuri  pasti  tradidii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel