Trecerea de pe ”sticlă” pe scenă. Anca Dinicu: Au venit oameni, nu mulți, dar din 200, 10 sigur au venit în seara aia pentru mine
Data actualizării:
Data publicării:
Anca Dinicu a vorbit despre impactul aparițiilor pe ”sticlă” în construirea statutului de actriță de teatru.

Actrița Anca Dinicu a fost prezentă la podcastul ”Aproximativ discuții” cu Gojira, deși recunoaște că nu îi place să vină la astfel de producții media, pentru că ”nu se simte în confort de fiecare dată, că e presiunea aia, că ce zici, să fie interesant, să nu plictisești omul, să conteze ce spui. Și e normal că ai niște emoții, un ghem în stomac. (...)

La tine am venit, nu te știu de mult, dar îmi place că vorbești tu mai mult. Și am zis: Stai că mă duc să îl ascult pe omul ăsta, că zice chestii interesante”, a mărturisit actrița, care era toată un zâmbet, adăugând că ”eu pe tine mă bazez în această emisiune”.

În ciuda acestei temeri, Anca Dinicu a fost prezentă la multe podcasturi, unde oamenii au putut să îi vadă altă față decât cea de actriță de teatru sau de televiziune. ”Adevărul este că am făcut ceva podcasturi, dar nu am mai fost de mult”, a spus actrița.

”Da, acesta este și motivul pentru care, deși îmi doream de foarte mult timp să avem episodul acesta am zis: Băi, i-a stai să se așeze niște lucruri”,  a continuat Gojira.

Televiziunea, relevantă sau nu

Cunoscută ca actriță de televiziune, Anca Dinicu a fost întrebată dacă prezența sa producțiile tv, precum celebra ”În puii mei”, a cântărit în impactul pe care l-a avut asupra publicului, dar și dacă televiziunea mai este relevantă în vremurile actuale, când emisiunile online au luat un avânt uriaș.

”Depinde pentru ce oameni. Pentru categoria sub 35 de ani nu mai este atât de relevantă.

Pentru părinții noștri, în continuare, ei se agață de ea. Ei se uită la televizor.  Nu mi se pare că o să dispară prea curând”, a explicat Anca Dinicu.

Cât privește diferența de percepție legată de de statutul de actor, înainte și după ce a apărut pe ”sticlă”, Anca Dinicu a precizat că a fost  ”legitimizată brusc” încă de la primele apariții.

”M-a ajutat foarte mult la teatru, că a venit lumea care mă vedea la televizor. Au venit oameni, nu mulți, dar din 200, 10 sigur au venit în seara aia pentru mine”, a spus actrița.

În replică, Gojira a întrebată dacă există și riscuri în acest sens, dându-l exemplu pe Mihai Bobonete, actor de stand-up, dar și de televiziune.

”Când are spectacole, mă uit în public și nu văd fani de stand-up comedy, ci văd fani de ai lui Bobo. Dacă oricine altcineva ar fi spus exact glumele pe care le zice Bobo, cu exact atât de mult avânt, aplomb artistic, implicare, nu ar fi râs la fel de tare din simplul motiv că nu e Bobo.

Și atunci te întrebi dacă nu cumva... Teatrul este o formă de exprimare artistică foarte specifică, cu niște reguli nescrise, și este posibil să vină niște oameni care nu și-au însușit conduita asta a publicului de teatru, dar ei vin să te vadă pe tine.

Și e posibil să existe fenomenul acesta de nucă-n perete”, a spus Gojira, întrebând-o dacă a simțit acest lucru, vreodată. ”Nu, niciodată. Ești over-thinking (n.r. gândești prea mult)”, a spus Anca Dinicu.

 

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Sonia Baciu
Categorie: Lifestyle



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel