Ziua Brâncuși - la Casa Artelor Dinu Lipatti: Ediția a II-a
Data publicării:
Casa Artelor Dinu Lipatti invită publicul iubitor de Artă și Cultură Duminică, 19 februarie 2023, începând cu orele 19:00, la cea de-a II-a Ediție a evenimentului Ziua Brâncuși. Evenimentul face parte din Programul - Sărbători Naționale care are ca scop promovarea valorilor, istoriei, identității naționale și personalităților culturale și istorice, care prin contribuția lor semnificativă au adus un aport important la consolidarea și îmbogățirea moștenirii noastre culturale.

Ziua Constantin Brâncuși este sărbătorită  în fiecare an la data de 19 februarie, când este comemorată ziua nașterii marelui sculptor român, evenimentul fiind celebrat din anul 2015 când a fost promulgată legea pentru declararea Zilei Brâncuși drept zi de Sărbătoare națională.

Așadar, la împlinirea a 147 de ani de la nașterea marelui Constantin Brâncuși, una dintre cele mai importante personalități românești din domeniul Artei, Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită să celebrăm acest important eveniment bucurându-vă, începând cu orele 19:00 de Conferința “Brâncuși între Orient și Occindent” susținută de unul dintre cei mai importanți experți în domeniu - istoricul de artă Pavel Șușară.

Specializat în istoria artei contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, al Studiului monografic Brâncuși, un sculptor de la Răsărit (premiul Lucian Blaga al Academiei Romane) și  al Monografiei ”Lumea lui Aurel Jiquidi ", dar și  poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio Europa Liberă, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii și membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

A debutat cu poezie în Almanahul literar, 1978 si cu texte despre artă în revista Arta, 1982. A avut numeroase colaborări cu studii și articole despre arta plastică, poezie, proză, eseu, articole polemice și de angajament civic la revistele: Arta, serie veche și nouă, SCIA, Almanahul Arta, Artelier, Balkon, Almanahul literar, Luceafărul (serie nouă), Contrapunct, 22, Dilema, România literară, Apostrof, Avantaje, Vineri, Amphion, Ianus, Observatorul Cultural etc.

 

Din 1992, Pavel Șușară a fost autorul unei rubrici permanente de critică de artă al revistei România literară. Colaborare a încetat abrupt în 2010, după ce una dintre cronicile plastice semnate de Pavel Șușară în această revistă a reprodus un text al său apărut cu ani în urmă, tot în revista România literară.Între anii l993 și 2001 a fost colaborator permanent al postului de radio Europa liberă (cronică plastică).

In perioada 1996 - 1998 a colaborat permanent cu ziarul Libertatea (cronică plastică). A avut numeroase colaborări la radio și la televiziune, fiind realizatorul emisiunii Lentila de contact, TVR Cultural. Din 2007 până în prezent este colaborator cu rubrică permanentă de artă plastică la revista Acolada din Satu Mare. Este colaborator la Dicționarul enciclopedic.

A organizat expoziții în țară și în străinătate (Ungaria, Polonia, Italia), are participări la simpozioane, congrese și întîlniri de specialitate în țară și în cîteva țări europene ( Italia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Finlanda).

Este Președinte al  Asociației Experților și Evaluatorilor de Artă din România.

În 2018 a deschis în București Muzeul de Artă modernă și contemporană Pavel Șușară (MAMCO Pavel Șușară), instituție privată care promovează arta românească modernă și contemporană.

De la orele 20 :00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti va avea loc Recitalul de muzică și poezie intitulat “Despre păsări și pietre” dedicate personalității genialului Brâncuși și susținut de marele flautist Ion Bogdan Ștefănescu alături de discipola sa, flautista Carla Maria Stoleru.

În program sunt incluse lucrări semante de: Carmen Petra Basacopol, Violeta Dinescu, Doina Rotaru, Carmen Maria Cârneci, Dan Buciu, Dan Dediu, Ion Bogdan Ștefănescu, Horațiu Rădulescu și Theodor Gheorghiu. Versurile aparțin lui Ion Bogdan Ștefănescu.

Ion Bogdan Ștefănescu este prim flautist al Filarmonicii „George Enescu”, prof. univ. dr. habil. la Catedra de Flaut a Universității Naționale de Muzică din București și solist al Filarmonicii „Banatul”, Timișoara.

Din anul 1983, când a debutat pe scena Ateneului Român şi până în prezent, Ion Bogdan Ştefănescu a desfăşurat o intensă activitate artistică ce a constat în peste o mie de recitaluri şi concerte, în România şi în străinătate.

A participat la o serie impresionantă de festivaluri naţionale şi internaţionale: „George Enescu”, ediţiile 1985, 2003, 2005 (în dublă ipostază: de solist şi de dirijor al Orchestrei de Cameră Radio), 2007, 2009 (invitat cu două recitaluri), 2011 - 19; Congresele Internaţionale ale Flautiştilor (Whasington, 2015; Manchaster, 2012; Kanssas City, 1994; München, 1991) „Culture Escape” (Elveţia, 2007); „Zeit für Musik” (Bayreuth, Germania, 2006), Festivalul Steingreber (Bayreuth, 2006), Festivalul „George Enescu” (München, Mannheim, 2005 şi Strasbourg, 2006); Festivalul Profil (Bucureşti, 2005 - 6); Music Fest (Luxemburg, 2005); Wien Modern (Viena, Austria, 2004); Festivalul Internaţional de Muzică Nouă (Darmstadt, 1990), Festivalul Mondial al Tineretului (Coreea de Nord, 1989), Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (Bucureşti – toate ediţiile 1991 - 2019).

De asemenea, Ion Bogdan Ştefănescu a participat, ca interpret, la mai multe spectacole de teatru, balet şi film realizate de regizori străini şi români şi prezentate în ţară şi într-o serie de ţări europene: „Mahan”– Horst Lohse, muzică de balet, E.T.A. Hoffmann, Bamberg, Germania, 2005, „Şapte prinţese”, regia Nullo Facinni, Teatrul Cantabile, Danemarca, 2004, „Agamemnon”, regia Tine Madsen, Teatrul Cantabile, Danemarca, 2003, „Tabu” și ”Nosferatu”, filme mute în regia lui F. Murnau, cu muzică live a compozitoarei Violeta Dinescu, „Amanţii însângeraţi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale şi a primit, de asemenea, importante şi onorante distincţii pentru meritele sale artistice: Premiul „Constantin Brâncuș” acordat de Marea Lojă Națională din România în parteneriat cu Academia Română, 2018; ”Diploma și medalia de excelență” acordate de UNIMIR pentru interpretarea Concertului de A. Jolivet în cadrul celei de a XXI-a ediție a Festivalului „George Enescu”, 2013; „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, medalie conferită de Preşedintele României, 2011; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formaţiei camerale „Trio Contraste”, al cărui membru este, 2009; Premiul Revistei Muzica pentru interpretare, 2009; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică, 2007; Medalia „Meritul Cultural” conferită de Preşedintele României, 2004; Premiul Clubului Liones pentru cea mai bună interpretare din cadrul seminarului condus de James Galway, Italia, 2003; Premiul „Cella Delavrancea” pentru merite în cultură, 1991; Premiul Conservatorului ”George Dima”, Cluj, 1987; Premiul I la concursul internaţional „Concertino”, Praga, 1986; Premiul I la Concursul Naţional de Flaut, Bucureşti, 1985; Diploma de Merit la Concursul Internaţional „G.B.Viotti”, Vercelli, Italia, 1984 (secţiunea Muzică de Cameră).

Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania” şi „Profil” şi fondatorul „Barock Orchestra” și „Flaut Power”. Este, de asemenea, membru al „Trioului Contraste” şi al Cvintetului de suflători „George Enescu”.

A realizat, de-a lungul anilor, un număr impresionant de înregistrări și este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu numeroase volume publicate.

Ion Bogdan Ștefănescu cântă pe un flaut Muramatsu de 18K.

Conceptul evenimentului „Ziua Brâncuși” la Casa Artelor Dinu Lipatti, Ediția a II-a  aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Arta
Tagurile articolului: casa artelor  dinu lipatti  ziua brancusi 



Sursa foto: Vocea României, Instagram

Finaliști Vocea României 2024! Ei sunt cei 4 concurenți care se luptă pentru premiul de 100.000 de euro

Badea

Reacția lui Ion Iliescu când l-a văzut dezbrăcat pe Mircea Badea. Fază tare!

Captură video: Pro TV

Cătălin Măruță l-a sunat în direct pe Bobonete. Ce a putut să spună despre Ioana Ginghină la TV: „Am dat televizorul la luminozitate mai mică”

Captură video: Prima TV. Sursa foto: Alex Dobrescu, Facebook

Cristina Cioran a dezvăluit în direct la TV sexul și numele bebelușului! Alex Dobrescu nu va putea să-l vadă din cauza ordinului de restricție

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Sursa foto: Alex Dobrescu, Facebook

Teo Trandafir, reacție neașteptată după ce Cristina Cioran a anunțat că îl va face tată din nou pe Alex Dobrescu: „Va da naștere unui copil care s-a întâmplat în timpul unui conflict”

Captură video: YouTube/theXclusive. Carmen Serban, foto Facebook

Leo de la Strehaia, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Carmen Șerban. Artista i-a fi fost amantă timp de 7 ani: „Nu am avut curajul să-i spun soției”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

„Viața mea nu va mai fi niciodată la fel”. Cum a reacționat Andreea Marin, după ce a apărut pe internet o fotografie cu ea în care apărea cu fața plină de vânătăi

Sursa foto: Alex Dobrescu, Facebook

Ce mesaj i-a transmis Alex Dobrescu Cristinei Cioran, după ce a anunțat public că îl va face tată a doua oară. Actrița a ales să nu-i răspundă

Astrolog Alexandra Coman, captură video Youtube/ Damian Draghici

Avertismentul astrologului Alexandra Coman. Vin schimbări radicale pentru România: „Pregătiți-vă să vă adaptați”

Sursă foto: Mihail Pautov, captură video Youtube, MediCOOLro

Mâncarea care poate provoca cancer. Semnalul de alarmă tras de medicul Mihail Pautov: „Dacă ai peste 30 de ani, în momentul de față, ai multe microtumori care circulă  în corp”

Mario Fresh și Alexia Eram, sursa foto Instagram

Mario Fresh i-a cerut iertare public Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul fiicei Andreei Esca: „Ți-am greșit prea rău și nu ai meritat”

Carmen Harra, captură video Youtube, WOWnews

Carmen Harra, previziuni pentru 2025: „Este anul finalizărilor, marcat de cifra 9”




pixel