Ziua Mondială a Artei. Evenimente culturale în toată țara
Data publicării:
Astăzi, 15 aprilie, atât instituțiile de spectacole și concerte, cât și instituțiile muzeale din subordinea Ministerului Culturii celebrează Ziua Mondială a Artei printr-o serie de evenimente și activități care să sublinieze, în contextul actual, importanța majoră pe care o are arta în viețile noastre, fie aceasta transpusă în online, fie privită sau simțită în format fizic.

Activitățile au loc respectând regulile sanitare impuse de pandemie, iar acestea se desfășoară fie cu public, fie online, acolo unde rata de incidență a cazurilor de COVID-19 este mai mare decât cea permisă.

Ziua Mondială a Artei marchează anual, la data de 15 aprilie, contribuția artelor la dezvoltarea culturii universale. Iniţiativa de a marca această zi aparține Asociaţiei Internaţionale a Artei, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale de la Guadalajara, Mexic și a fost marcată pentru prima dată în anul 2012. Ziua a fost aleasă în memoria umanistului italian Leonardo da Vinci, născut la 15 aprilie 1452.

Evenimentele găzduite de instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei 2021:

Centrul Național de Artă Tinerimea Română are în program, pentru data de 15 aprilie 2021, un recital instrumental ce va fi transmis, ora 19:00, în direct de Radio România Muzical. Recitalul este susținut de Ștefan Cazacu - violoncel, Andrei Licareț - pian și Gabriel Gîțan - pian, iar programul include Sonata a ll-a pentru pian si violoncel, Op. 26 nr. 2 de George Enescu și Sonata pentru violoncel si pian Op. 40, de Dmitri Shostakovich.


Muzeul Naţional al Țăranului Român organizează joi, 15 aprilie 2021, de la ora 17.00, vernisajul expoziţiei de icoane încondeiate pe ouă de struț, „De Rândul Paștilor”. Prin expunerea colecției de autor - 60 de icoane încondeiate pe ouă de struț, realizate de Mariana Andone-Rotaru -, în asocierea tematică a icoanelor pictate pe sticlă din colecțiile Muzeului Țăranului şi ale Muzeului de Etnografie Braşov, va fi prezentată publicului larg o abordare inedită a Oului Pascal. Expoziţia de icoane încondeiate pe ouă de struț este deschisă publicului până la data de 9 mai 2021, în Sala „Tancred Bănăţeanu” a muzeului .


Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va participa în această zi la evenimentul „IMAGINARIUM - Ziua Mondială a ARTEI”, în cadrul căruia va susține un recital vocal de operă cu soliștii instituției. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” de la ora 13:00, și este organizat de Consiliul Județean Constanța împreună cu Focus Press.


Complexul Muzeal Național „Moldova" Iași derulează un atelier de pictură, „Tu eu și florile", din seria atelierelor educaționale de la Palatul Culturii derulate sub genericul D(istractiv) - I(nteractiv) - C(reativ) - E(ducativ), din perioada 14-17 aprilie.
Deoarece condițiile de siguranță pandemice au stopat activitățile cu publicul în mai multe orașe și județe, o parte din evenimente se desfășoară online:

Opera Națională București transmite gratuit, cu ocazia Zilei Mondiale a Artei, spectacolul coupé de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet" de Edward Clug, începând cu ora 19:00, pe canalul de Youtube al Operei Naționale București. „Tango. Radio and Juliet" este un spectacol ce unește două coregrafii create de Edward Clug, artist de origine română recunoscut pe plan internațional, în care se regăsesc elemente de teatru, dans contemporan și fragmente muzicale extrem de diverse ca gen, de la Astor Piazzolla și până la Goran Bregovic și Radiohead. În „Tango”, Clug împrumută pași de tango argentinian, iar în „Romeo and Juliet” mișcări contemporane, rapide, uneori asemănătoare cu figuri breakdance. 


Opera Națională Română Iași (ONRI)  marchează Ziua Mondială a Artei prin difuzarea on-line a spectacolului „Gala Primăverii”, de la ora 18:30, pe pagina de Facebook a instituției și pe site-ul oficial www.operaiasi.ro. Cu o impresionantă selecție de arii și duete, pagini instrumentale reprezentative, precum și melodii din celebrul musical „The sound of music”, soliștii și orchestra ONRI și Corul de Copii al Municipiului Iași s-au reunit în acest spectacol pentru glorificarea artei și frumosului prin muzică.


Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București difuzează online, gratuit, începând cu ora 20.00, spectacolul „Noii infractori" de Edna Mazya, în traducerea lui Etgard Bitel, regia Ion Caramitru. Spectacolul face parte din programul Maratonul Dramaturgiei Israeliene pe Scene Românești, ce se derulează între 14 și 17 aprilie, în parteneriat cu Teatrul Național „I.L.Caragiale" din București, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești și Teatrul „L. S. Bulandra" București. Maratonul marchează Ziua Comemorării Martirilor și își propune să scoată în evidență, prin câteva exemple elocvente, valoarea și consistența dramaturgiei israeliene în peisajul teatral românesc. 


Teatrul Național din Timișoara a ales să marcheze Zilei Mondială a Artei prin transmiterea în direct din Sala 2, de la ora 19:00, pe canalul său Youtube și pe site-ul www.tntimisoara.com, a spectacolului „Cercurile încrederii” de Radu Popescu, în regia Mihaelei Lichiardopol. Spectacolul are la bază la textul câștigător al Concursului Național de Dramaturgie, un proiect al Teatrului Național și ne vorbește despre maturizarea personajelor, dar și a unei societăți prea puțin atente la nevoile noii generaţii, definind modul în care teatrul este văzut ca un catalizator al rețelei emoționale și intelectuale.


Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu” lansează cu prilejul Zilei Mondiale a Artei programul de pregătire profesională „Un actor, o părere despre teatru”, dedicat actorilor Companiei. Seria de întâlniri lunare, în care un actor sau actriţă le va vorbi colegilor despre experienţa lor artistică sau despre ethosul lor teatral, va fi deschisă de către Elena Purea astăzi, 15 aprilie, la ora 11:00”, anunță Ministerul Culturii. 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Arta
Tagurile articolului: arta  ministerul culturii  ziua mondiala artei 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut




pixel