Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Se știe faptul că dacă mâncăm prea multe alimente prăjite, acest lucru va duce în timp la obezitate și la apariția multor boli de inimă, dar ar putea acest obicei să aibă un impact și asupra sănătății tale mintale?
Se pare că un nou studiu sugerează că acest lucru ar putea fi posibil. Consumul frecvent de alimente prăjite, în special consumul de cartofi prăjiți, a fost puternic asociat cu un risc cu 12% mai mare de anxietate și cu un risc cu 7% mai mare de depresie, au arătat studiile, potrivit today.com. Mai mult, dintre toate categoriile de persoane, bărbații, dar și tinerii, în general păreau a fi deosebit de afectați de impactul acestor alimente, arată studiul
Autorii lucrării au dat vina pe acrilamidă, care se produce în alimentele bogate în amidon, atunci când acestea sunt prăjite, coapte sau gătite la temperaturi ridicate, ca fiind un potențial vinovat pentru schimbările de sănătate mintală.
Pentru acest studiu, cercetătorii din China au căutat într-o bază de date persoanele care mâncau în mod regulat alimente prăjite și apoi au verificat dacă acestea au prezentat mai multe simptome de anxietate sau depresie, față de persoanele care nu mâncau atât de multe alimente prăjite.
"Nu este vorba despre a mânca un cartof, deoarece este un aliment sănătos, dacă e consumat cu moderație și chiar există moduri sănătoase de a găti cartofii. Dar este vorba despre metoda de prăjire", a declarat pentru sursa citată directorul secției de psihiatrie nutrițională al unu spital din Boston.
"În general, alimentele prăjite sunt nesănătoase atât pentru sănătatea noastră fizică, cât și pentru cea mentală și cartofii prăjiți ar trebui să fie un aliment mai puțin frecvent în dieta noastră.", completează el.
Te-ar putea interesa și: Patru motive pentru care trebuie să bei lapte. Beneficiile neștiute pe care le are pentru sănătate
Mâncarea de tip fast-food, care face parte din stilul de viață a foarte multor oameni, este de obicei prăjită în uleiuri vegetale și ieftine, consideră specialistul. Acest lucru duce la mai multă inflamație în intestin, ceea ce conduce, în timp, la o inflamație în creie. În cercetare, acest lucru a fost asociat cu afecțiuni precum depresia și anxietatea.
Pentru a evita expunerea la acrilamidă, specialista recomandă să folosești fierberea cartofilor, în loc de prăjire. Dacă însă mai ai poftă de cartofi prăjiți uneori, prăjirea cartofilor în aer liber produce mai puțină acrilamidă, au arătat studiile.
Mai mult, pentru a-ți proteja sănătatea mintală în general, medicii recomandă să consumi mai multe alimente integrale, naturale, care sunt minim procesate. Evită cât de des poți alimentele cu adaos de zaharuri, conservanți și substanțe chimice și redu considerabil consumul de alimente prăjite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: cartofi prajiti pericol sănătate
Mi-Th Influencer, emisiunea...