Horoscop, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile
Neti Sandu vine cu...
Brânza este unul dintre lactatele cele mai populare în dieta mediteraneană, ceea ce a condus, de-a lungul timpului, la numeroase studii asupra acestui aliment. Multe dintre aceste studii s-au concentrat în special pe efectele consumului anumitor tipuri de brânză. Neurologul și neurochirurgul Dr. Mill Etienne a împărtășit rezultatele unui studiu care confirmă impactul pozitiv al brânzei asupra memoriei și funcției cognitive.
Te-ar putea interesa și: Dieta recomandată de un neurolog pentru a proteja creierul și a evita accidentul vascular cerebral
Dr. Etienne a menționat într-un interviu internațional un studiu recent din Japonia, care a legat consumul de brânzeturi precum feta și cheddar de o memorie mai bună și o funcție cognitivă îmbunătățită. Cercetarea, realizată pe un eșantion de 1.200 de persoane în vârstă de peste 65 de ani, a demonstrat rezultate pozitive ale acestor două tipuri de brânză asupra performanței cerebrale.
Desigur, cheia pentru a obține toate aceste beneficii constă în calitatea brânzei și, evident, evitarea produselor procesate. Dr. Etienne recomandă să nu se opteze pentru variante ambalate individual sau pentru brânzeturile tartinabile, deoarece acestea sunt, de obicei, brânzeturi procesate care pot conține aditivi precum diacetilul, o enzimă folosită pentru aromă, care ar putea contribui la declinul memoriei și la creșterea riscului de boli cerebrovasculare.
Te-ar putea interesa și: Ce se întâmplă dacă dormi mai puțin de 8 ore pe noapte. Medicul Mihail Pautov a spus la ce riscuri te expui
Impactul brânzei asupra creierului se datorează în principal la doi aminoacizi: triptofanul și tirozina. Triptofanul este un precursor al serotoninei, neurotransmițătorul responsabil pentru reglarea stării de spirit. În schimb, tirozina stimulează producția de dopamină și senzația de plăcere. În ceea ce privește nutrienții, brânzeturile sunt bogate în vitamina B12, calciu și fosfor, minerale esențiale pentru funcționarea creierului.
Te-ar putea interesa și: Remediul natural care combate stresul și oboseala. Lidia Fecioru: „Bem acest ceai seara, înainte de culcare”
Pentru a afla dacă consumul de brânză afectează sănătatea creierului, Dr. Etienne recomandă să fim atenți la semnalele transmise de corp. Dacă, în urma consumului anumitor tipuri de brânză, mai ales cele cu un conținut ridicat de lactoză, apar probleme digestive, este posibil să aibă un impact negativ asupra creierului. De aceea, neurologul optează întotdeauna pentru variante cu un conținut scăzut de lactoză și mai puțin procesate, precum brânza elvețiană, parmezanul sau cheddarul. În plus, recomandă feta, deoarece este făcută din lapte de oaie sau capră, care oferă mai multe beneficii decât cea de vacă, notează 20minutos.es.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Sanatate
Neti Sandu vine cu...