TM2023. Expoziţia "Jocul cu hazardul: Romul Nuţiu. O retrospectivă", pe simezele Muzeului Naţional de Artă Timişoara
Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) prezintă, în perioada 30 iunie - 13 august, expoziţia "Jocul cu hazardul: Romul Nuţiu. O retrospectivă", care continuă seria de expoziţii retrospective, prin prezentarea celui mai proeminent artist expresionist abstract român, într-un context de o anvergură muzeală fără precedent.

Evenimentul prezintă cronologic şi tematic peste 120 de lucrări în tehnici diverse (pictură, sculptură, grafică, film), alături de un bogat fond documentar alcătuit din fotografii, materiale multimedia, cataloage, broşuri, texte de autor.

Cunoscutul artist Romul Nuţiu (1932 - 2012) a trăit şi a creat în Timişoara, optând pentru un stil bazat pe dialogul dintre abstracţie şi experiment, pe care l-a dezvoltat şi l-a îmbogăţit continuu şi sistematic, de la finele anilor 1950 până în 2012, arată un comunicat al MNArT, remis, marţi, AGERPRES.

Expoziţia prezentată pe simezele Palatului Baroc se derulează în paralel cu proiectul de cercetare, contextualizare şi promovare dedicat artistului Romul Nuţiu, care este în derulare la MNArT din 2022.

Opera lui Romul Nuţiu este înţeleasă, cercetată şi expusă în contemporaneitate, reprezentând un important subiect de studiu, expunere şi contextualizare a unui artist care şi-a asumat să trăiască şi să creeze liber în România comunistă urmată de anii de tranziţie. În momentul în care stilul oficial naţional al României era realismul socialist, Nuţiu picta abstract, conectându-se prin modalitatea de exprimare cu mari artişti ai artei europene şi americane, precum: Andrej Jemec, Jan Kotik, Tadeusz Kantor, Edo Murtic, dar şi cu Paul Klee, Cha'm Soutine sau Jackson Pollock.

Ciclurile tematice care vor putea fi descoperite în expoziţia "Jocul cu hazardul: Romul Nuţiu. O retrospectiv" vor releva multiple faţete cunoscute şi necunoscute ale marelui artist.

"Lucrările sale, metafore cromatice, volumetrice ale unei vieţi dedicate creaţiei, îl conturează ca pe unul dintre cei mai interesanţi artişti ai Europei Centrale şi de Est, consolidând identitatea lui culturală, interesul pentru cercetarea teoretică a fenomenului picturii expresionist - abstracte, cât şi pentru relaţia stilistică dintre pictura europeană şi cea americană a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX", notează curatoarea expoziţiei, dr Andreea Foanene.

Născut pe 28 iulie 1932 în localitatea harghiteană Bilbor, Romul Nuţiu s-a stins din viaţă pe 5 aprilie 2012 în Timişoara. În 1940, în urma Dictatului de la Viena şi a cedării Transilvaniei de Nord către Ungaria, familia artistului s-a refugiat la Blaj. După stabilirea la Reghin în 1941, Romul Nuţiu a absolvit Liceul Pedagogic "Petru Maior" la sfârşitul anilor '40. Apoi a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice din Cluj (1951-1957), iar în 1958 s-a stabilit în Timişoara ca bursier UAP. A urmat cursurile Institutului de Arte Plastice, Bucureşti în 1958 şi din 1961 până la finalul vieţii a fost membru activ al Uniunii Artiştilor Plastici din România filiala Timiş.

În cadrul retrospectivei "Jocul cu hazardul: Romul Nuţiu. O retrospectivă/ Playing hazard: Romul Nuţiu", publicul va avea ocazia să descopere şi un film despre pictura performativă a lui Jackson Pollock, provenit din colecţia Pollock-Krasner House and Study Center din East Hampton, Long Island, New York. 

Data: 27 iun 2023, 16:00
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Expozitii
Tagurile articolului: timisoara  tm2023 

Doliu în lumea teatrului. A murit actorul Ion Roxin

Actorul Ion Roxin s-a stins din viață la vârsta de 85...


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vlad Ciurea, iTHINK cu IUSTI FUDULU

Cele 3 cancere care dau metastaze cerebrale. Testul care îți arată dacă ai metastaze. Vlad Ciurea: Sunt foarte periculoase. Pleacă de la o tumoare nedepistată și ajung direct în creier

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici

Gina Pistol a izbucnit în lacrimi când a vorbit despre Smiley: „Este singurul bărbat din viața mea care mi-a făcut asta” / Video

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh, o stea în devenire a folclorului românesc. Fiica lui Christian Sabbagh se lansează în muzică: „În curând va lansa prima ei melodie”/ EXCLUSIV

Irina Fodor, Alexia Eram/ sursa Instagram

Alexia și Aris Eram, penalizați de Irina Fodor la America Express. Fiica Andreei Esca a izbucnit în lacrimi: „Am crezut că înnebunesc”

Bogdan de la Ploiești

Bogdan de la Ploiești, pus la zid, după ce a refuzat să facă poze cu fanii: „Andra, care e vedetă internațională, s-a oprit, iar el nu a făcut-o”

Cătălin Bordea, Micutzu, captură video Youtube

Cătălin Bordea a aflat din presă faptul că Livia l-a înșelat. Cum a reacționat Micutzu când a auzit: „Era mai agitat decât mine”

Sursa foto: Andra, instagram

Andra, mesaj pentru cei care au sărit să o critice că nu știe imnul României: „Nu poți risca. Suntem oameni, avem emoții”

Sursă foto: Youtube: Kanal D România

Dan Bittman, atac către show-urile de talente din țara noastră: „E o minciună”. A fost jurat la o astfel de emisiune

sursa foto: Elvira Deatcu, Facebook

Elvira Deatcu, poveste de dragoste ca în filme: “M-am îndrăgostit! Am simțit acei fluturași, ceva ce nu mai simțisem până atunci”

Carol Ionescu

Carol, fiul regretatului artist Șerban Ionescu, mărturisiri emoționante despre tatăl său: „Cred că ar fi foarte supărat. Îmi pare rău, tata” / Video

Sursa foto: Vlad Ciurea, iTHINK cu IUSTI FUDULU

Visul, al optulea mister al creierului. Ce spune Prof. Dr. Vlad Ciurea despre semnificația viselor: "Aşa apar visele premonitorii"

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, rețetă sănătoasă pentru micul dejun. Modul de preparare este unul inedit: „Astfel față de cum face toată lumea”



TM2023: Amintiri despre bucatele din verile de odinioară

Iubitorii gusturilor inedite sau cei care doresc să...

Cele DOUĂ ZODII cu noroc în DRAGOSTE în 2024

Horoscop 2024. Care sunt zodiile avantajate de Cupidon?