Există constrângeri foarte reale cu privire la cine putem iubi și de cine ne simțim atrași, iar acestea provin dintr-un loc la care poate nu ne-am gândit: copilăria noastră. Istoricul nostru psihologic ne predispune puternic să ne îndrăgostim doar de anumite tipuri de persoane. Iubim pe baza unor tipare formate în copilărie. Căutăm persoane care, în multe feluri, recreează sentimentele de iubire pe care le-am cunoscut când eram mici. Problema este că iubirea pe care am primit-o în copilărie nu a fost, probabil, compusă doar din generozitate, tandrețe și bunătate. Având în vedere cum este lumea, iubirea a fost, probabil, însoțită de anumite aspecte dureroase: un sentiment de a nu fi destul de buni, o iubire pentru un părinte fragil sau depresiv, un sentiment că nu ne puteam arăta complet vulnerabili în preajma unei persoane care ne îngrijea. 

Aceasta ne predispune să căutăm, la vârsta adultă, parteneri care nu vor fi neapărat doar amabili cu noi, ci care vor fi, mai presus de toate, familiari; un lucru care poate fi subtil, dar esențial, diferit.

S-ar putea să evităm potențiali parteneri deoarece nu satisfac dorința noastră pentru complexitățile pe care le asociem cu iubirea. S-ar putea să descriem pe cineva ca fiind „neinteresant” sau „plictisitor” când, în realitate, vrem să spunem că nu ne va face să suferim în modul în care simțim că trebuie să suferim pentru ca iubirea să fie reală. Este obișnuit să li se spună celor atrași de persoane dificile să le părăsească și să găsească pe cineva mai sănătos din punct de vedere emoțional. Acest lucru este atât teoretic atrăgător, cât și adesea practic imposibil. Nu putem redirecționa magic sursele de atracție. În loc să încercăm să transformăm tipurile de oameni de care suntem atrași, poate ar fi mai înțelept să ajustăm modul în care răspundem și ne comportăm în preajma acestor persoane dificile, pe care trecutul nostru ne dictează să le găsim atrăgătoare.

Problemele noastre sunt adesea generate de faptul că continuăm să răspundem persoanelor atrăgătoare în același mod în care am învățat să ne comportăm ca și copii în prezența șabloanelor respective. De exemplu, poate am avut un părinte destul de irascibil care ridica frecvent vocea. Îl iubeam și reacționam simțindu-ne vinovați când era furios. Ne făceam mici și umili. Acum, dacă un partener (de care ne simțim magnetic atrași) se înfurie, reacționăm ca niște copii timorați: ne bosumflăm, simțim că este vina noastră, ne simțim atacați și totuși merituoși de critică, acumulăm multă resentiment. Poate suntem atrași de cineva cu o fire colerică – ceea ce ne face să izbucnim la rândul nostru. Sau, dacă am avut un părinte fragil, vulnerabil, care se rănea ușor, ajungem ușor cu un partener care este și el puțin slab și ne cere să avem grijă de el; dar apoi devenim frustrați de slăbiciunea lui – ne furișăm în jurul lui, încercăm să îl încurajăm și să-l asigurăm (așa cum făceam când eram mici), dar îl condamnăm și pentru că nu merită.

Probabil că nu putem schimba șabloanele noastre de atracție. Dar, în loc să încercăm să ne reconfigurăm radical instinctele, ceea ce putem face este să învățăm să reacționăm la persoanele atrăgătoare nu așa cum făceam în copilărie, ci într-un mod mai matur și constructiv, ca niște adulți raționali. Există o oportunitate enormă de a ne muta de la un tipar copilăresc la unul mai adult de răspuns în raport cu dificultățile de care suntem atrași.