După îndelungi căutări, ajunge la o fermă unde trăiau trei surori considerate adevărate minuni ale creaţiei.
Se duce la tatăl lor şi îşi exprimă dorinţa de a se căsători cu cea mai frumoasă dintre ele.
- Păi ti-o dau pe Maricica. E sora cea mare, e foarte frumoasă şi dornică de măritiş.
- Mersi, dar am remarcat că Maricica este puţin, foarte puţin, aproape că nici nu-ţi dai seama, crăcănată.
- Hmmm... ai dreptate. Atunci ţi-o dau pe Martinica. E sora mijlocie, e şi mai frumoasă şi e dornică de măritiş.
- Mersi, dar am remarcat că Martinica este puţin, foarte puţin, aproape că nici nu-ţi dai seama, saşie. Şi nu pot, înţelegi, să fac copii cu ea.
- Hmmm.... uite că eu nu băgasem de seamă. Atunci ia-o pe Mărginica. E fiica mea cea mică, e cea mai frumoasă, nu prea vrea ea să se mărite, dar asta e...
Tipul e de acord, nunta e ca în poveşti, trece o vreme şi Mărginica naşte cel mai urât copil care a călcat vreodată pe acest pământ. Eroul nostru, disperat, cade în genunchi şi strigă:
- Doamne, de ce? De ce am un copil atât de urât?
Şi răspunsul îl primeşte pe loc din gura socrului.
- Hmmm, păi, dragul meu, când ai luat-o de nevastă, Mărginica era puţin, foarte puţin, aproape că nici nu-ţi dădeai seama, însărcinată...