Calendar Creștin Ortodox: SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 mai 2022
Data publicării:
Sfântul Cuviosul Teodor cel Sfinţit este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 16 mai.

Ortodoxe
Sf. Cuv. Teodor cel Sfinţit; Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei

Greco-catolice
Sf. cuv. Teodor cel Sfinţit; Sf. Ioan Nepomuk; Fer. Vladimir Ghika

Romano-catolice
Fer. Vladimir Ghika, pr. m.


Sfântul Cuviosul Teodor cel Sfinţit este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 16 mai.

Sfântul Teodor a fost ucenic al Sfântului Pahomie cel Mare şi a participat alături de acesta la conducerea mănăstirilor Tabennisi şi Phbow.

S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini bogaţi şi slăviţi. La vârsta de 14 ani, când în casa părinţilor săi era întinsă masă mare de praznic, fiind sărbătoarea Botezului Domnului, înţelegând că toate acelea sunt deşertăciuni, Sfântul Teodor s-a umilit cu sufletul şi inima sa s-a rănit.

A gândit atunci că niciun folos nu are din bogăţiile lumii: "Ce folos am eu din toate acestea? Sau ce voi câştiga eu ticălosul, dacă mă voi îndulci de aceste desfătări vremelnice ale acestei vieţi, lipsindu-mă de cele veşnice? Pentru că nimeni, îndulcindu-se de cele vremelnice, nu va putea să câştige slava cea veşnică" (Vieţile Sfinţilor).

Mergând la şcoală şi învăţând carte, în toate zilele postea până seara. Uneori nu gusta nimic toată ziua, iar a doua zi spre seară lua puţină hrană. Doi ani n-a gustat bucate scumpe şi dulci, deprinzându-se la înfrânarea cea desăvârşită şi pustnicească. Apoi a ieşit în taină din casa sa, lăsându-şi părinţii, şi s-a retras la o mănăstire de monahi. Auzind însă de Sfântul Pahomie, s-a dus în Tebaida pentru a-i fi ucenic.

După Sfântul Teodor a venit în mănăstire mama sa şi un frate, Pafnutie. Mama Sfântului Teodor a venit pentru a-şi vedea fiul care plecase de acasă fără voia părinţilor. A adus cu ea şi scrisori din partea ierarhilor prin care i se poruncea Sfântului Pahomie să-i scoată fiul din obşte şi să i-l dea acasă.

Deci, venind ea aici a fost primită în casa de oaspeţi din mănăstirea fecioarelor, în care se afla sora Sfântului Pahomie, şi înştiinţându-se că fiul său nu voieşte nicidecum, nu numai să se întoarcă acasă, dar nici s-o vadă, nu s-a mai întors nici ea acasă, ci a rămas în mănăstirea de fecioare, pentru că socotea în sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între sfinţii părinţi şi îmi voi dobândi sufletul pentru dânsul" (Vieţile Sfinţilor).

Când a împlinit 25 de ani, Sfântul Teodor a fost ales, de dascălul său, ca însoţitor în drumurile pe care acesta le făcea la mănăstirile aflate sub ascultarea sa. A fost hirotonit preot la vârsta de treizeci de ani.

Sfântul Teodor i-a urmat Sfântului Pahomie la conducerea comunităţii monahale. A îndeplinit această lucrare timp de 18 ani, vizitând mănăstirile, rostind cateheze în faţa monahilor şi reamintind permanent de importanţa păstrării comuniunii. La sfârşitul vieţii sale (în 368), comunitatea pahomiană număra 15 mănăstiri din care 3 de călugăriţe.

* Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei,.

Cuviosul Sila s-a născut în anul 1697 şi a intrat din copilărie în viaţa monahală, la Schitul Orăşeni din Botoşani. În jurul anului 1714, Cuviosul Sila a venit la Sihăstria Putnei. În 1753, a primit ascultarea de a purta de grijă părinţilor sihaştri de aici, pe care a împlinit-o până în 1781.

Simţind că se apropie de trecerea din această viaţă, Sfântul Sila s-a retras şi a mai trăit în această lume doi ani, răbdând neputinţele trupului, în rugăciune făcută cu smerenie şi cu mulţumire. În 23 aprilie 1783, şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos.

Despre Sfântul Paisie, tradiţia spune că era ca un stâlp de foc, sprijinind pe toţi cei din jur. El primise de la Hristos darul înainte-vederii, care, adăugându-se la multele sale virtuţi, l-au făcut să fie cunoscut şi cinstit de către toţi ca un adevărat păstor. Cuviosul Paisie a plecat din această lume în 16 decembrie 1784.

Cuviosul Natan s-a născut în anul 1717, în zona Paşcanilor. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Putna. Aici a fost hirotonit ieromonah şi a avut ascultarea de eclesiarh.

Sfântul Natan a arătat multă osârdie în cele două ascultări pe care le-a împlinit în viaţa monahală: cea de duhovnic şi cea de copist de manuscrise şi alcătuitor de pomelnice. A trecut la Domnul în 26 decembrie 1784.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6-7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan, vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei, cu ziua de prăznuire la 16 mai, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: calendar crestin  sarbatori religioase 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel