Calendar Creștin Ortodox. Sărbători religioase - 18 noiembrie 2022
Data publicării:
Sfântul Mucenic Platon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 18 noiembrie.

Ortodoxe
Sf. Mc. Platon, Roman şi Zaheu

Greco-catolice
Sf. m. Platon şi Roman

Romano-catolice
Sfinţirea Bazilicilor "Sf. Petru" şi "Sf. Paul"; Fer. Carolina Kozka, fc. m.


Sfântul Mucenic Platon este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 18 noiembrie.

Sfântul Platon a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), persecutor al creştinilor. Era din cetatea Ancira (azi Ankara), din Galatia, Asia Mică, din familie creştină; fratele său Antioh a avut şi el tot sfârşit mucenicesc.

Propovăduitor al Evangheliei printre păgâni, Sfântul Platon era foarte tânăr când a fost prins de autorităţi şi dus înaintea guvernatorului.

Aici, demnitarul i-a spus: "Nu ţi se cuvine ţie, Platone, a învăţa pentru Cel răstignit şi nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpânirea împărătească porunceşte ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorâţi; iar cei ce se leapădă de Dânsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărăteşti şi vei afla folosul, scăpând de moarte". (Vieţile Sfinţilor)

Supus la chinuri cumplite, le-a îndurat ca un mucenic. Sfântul a fost pus gol pe un pat de aramă, iar dedesubtul patului au fost puşi cărbuni aprinşi, turnându-se peste foc untdelemn, ceară şi smoală şi aşa să fie ars; iar deasupra porunca a fost să fie bătut cu toiege subţiri pentru ca din bătaie şi din arderea focului să simtă durerea mai cumplit.

După multă vreme Agripin, guvernatorul, i-a spus: "Ticălosule, miluieşte-te pe tine însuţi şi dacă nu vrei să te închini zeilor, apoi zi măcar cuvintele acestea: Mare este zeul Apolon şi îndată voi înceta a te chinui şi te vei duce cu pace la casa ta". La această propunere care părea acceptabilă, făcând cedarea neînsemnată, Sfântul a răspuns: "Să nu-mi fie mie aceasta a-mi milui trupul şi a pregăti sufletul pentru focul gheenei". (Vieţile Sfinţilor)

Răspunsul Sfântului Mucenic Platon este o pildă bună pentru toate vremurile, spune părintele Nicolae Steinhardt, făcând referire la un caz asemănător, martiriul Sfântului Mucenic Crescent din Mira Lichiei. Mucenicul nu jertfeşte "de formă", credincios sieşi şi Stăpânului său - moare fără a se întina printr-un act care nu ar fi fost altceva decât un şiretlic odios şi ridicol. ("Dăruind vei dobândi", Nicolae Steinhardt)

Forma, în această lume, spune părintele Steinhardt, nu poate fi despărţită de fond. După ce am iscălit un act ori am jertfit idolilor, forma şi fondul s-au sudat încât nicio putere din lume nu mai poate spune care-i una şi care-i alta.

La sfârşitul tuturor chinurilor, Sfântului Platon i s-a tăiat capul.

* Sfântul Mucenic Roman era originar din Palestina. A slujit ca diacon la biserica din Cezareea. În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de Diocleţian, Sfântul Mucenic Roman se afla în Antiohia Siriei propovăduind pe Mântuitorul Iisus Hristos.

La o sărbătoare în cinstea zeilor, Sfântul Mucenic Roman a ieşit înaintea conducătorului oraşului strigându-i înşelarea de care era orbit, căci el mergea la idoli şi nu îl vedea pe adevăratul Dumnezeu Iisus Hristos. Pentru acest fapt a fost supus chinurilor şi în cele din urmă omorât. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Dăruind vei dobândi", Nicolae Steinhardt - Monahul Nicolae Delarohia, 2006.) , relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului:   calendar crestin  sarbatori religioase 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel