Ortodoxe
Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului; Sf. Cuv. Macarie Romanul
Duminica a 23-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 23 dR. Sf. ap. Iacob, rudenia Domnului

Romano-catolice
Duminica a 30-a de peste an
Sf. Ioan din Capistrano, pr.


Sfântul Apostol Iacob este pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 octombrie.

Sfântul Iacob a fost fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, care a primit-o în grijă de la preoţii Templului din Ierusalim pe Fecioara Maria, Maica Domnului.

"Lui Iosif, ca unui bătrân înţelept, preoţii i-au logodit pe Fecioara Maria, din care S-a născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, mai presus de fire". (Vieţile Sfinţilor)

Iosif, logodnicul fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, avea patru fii cu femeia lui cea dintâi, Salomeea, fiica lui Agheu, fratele preotului Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Aceşti fii erau: Iacob, Simion, Iuda şi Iosi.

Încă din tinereţe, Sfântul Iacob trăia o viaţă aspră, nu mânca nimic altceva decât pâine. De asemenea, nici vin sau vreo altă băutură alcoolică n-a gustat, decât numai apă. Era îmbrăcat întotdeauna cu o haină aspră de păr şi toate nopţile le petrecea în rugăciuni, dormind foarte puţin iar din pricina deselor plecări de genunchi se asprise pielea lor ca a cămilelor.

Sfântul Apostol Iacob a făcut parte din comunitatea creştină primară de la Ierusalim, fiind cel căruia i s-a arătat Iisus înviat, separat de ceilalţi apostoli "După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor" (I Cor 15; 7).

"Acestui întâi arhiereu şi păstor i s-a încredinţat biserica Ierusalimului cea din nou luminată. Acesta a alcătuit mai întâi şi a scris Liturghia, fiind povăţuit de Sfântul Duh, Liturghie pe care, mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, apoi Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru neputinţa omenească au scurtat-o". (Vieţile Sfinţilor)

Pentru curăţenia vieţii sale, Sfântul Iacob avea mare cinste de la toţi, nu numai de la credincioşi, ci şi de la necredincioşi, pentru că arhiereii evrei, cei ce intrau în Sfânta Sfintelor numai o dată într-un an când săvârşeau slujbe, pe Sfântul Iacob nu-l opreau să intre acolo şi să se roage. Drept aceea, el intra în Sfânta Sfintelor nu numai ziua, ci şi noaptea şi, căzând cu faţa la pământ, aducea rugăciuni cu plângere lui Dumnezeu, pentru toată lumea.

"Văzând fariseii şi cărturarii că tot poporul ascultă învăţătura lui Iacov şi că mulţi se întorc la Hristos, au început din invidie a se înfuria împotriva sfântului şi gândeau rău despre dânsul, vrând ca să-l ucidă. Deci, s-au sfătuit să-l roage ca să întoarcă poporul de la Hristos şi dacă n-ar vrea să facă aceasta, atunci să-l ucidă". (Vieţile Sfinţilor)

În ziua de Paşti, Sfântul Iacov a fost rugat de cărturari şi farisei să vorbească mulţimilor strânse la Ierusalim, iar pentru aceasta a fost urcat pe aripa templului şi întrebat de Iisus Cel răstignit.

"Ce mă întrebaţi pentru Fiul Omului, Care de voie a pătimit, S-a răstignit, S-a îngropat şi a treia zi S-a sculat din mormânt? Iată, El acum şade în ceruri, de-a dreapta Puterii celei preaînalte şi iarăşi va veni pe norii cerului, ca să judece viii şi morţii". (Vieţile Sfinţilor)

Auzind, popoarele s-au bucurat foarte mult de mărturia lui Iacov, care a spus-o pentru Iisus Hristos şi au strigat într-un glas: "Mărire lui Dumnezeu! Osana Fiului lui David!". (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Iacov a fost aruncat atunci de pe aripa templului. "Oh! Oh! dreptul s-a înşelat!", spuneau ucigaşii. (Vieţile Sfinţilor)

A fost un omor exemplar, în faţa mulţimilor, ca acestea să se teamă şi să nu creadă cuvintele lui.

Încă viu, ridicându-se în genunchi, Sfântul Iacov se ruga "Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac". (Vieţile Sfinţilor)

Iar ei aruncau cu pietre asupra lui, rănindu-l mai mult. Un om, alergând cu un lemn, s-a repezit la el şi, lovindu-l cu toată puterea în cap, l-a zdrobit. În aceste chinuri şi-a dat duhul său.

Credincioşii l-au plâns mult, căci a fost episcop în Ierusalim treizeci de ani, iar la şaizeci şi şase de ani ai vieţii sale a pătimit pentru Hristos Domnul.