Câștig la Loto vs. paralizie - experiment. ”Arhitectul minții”: Descoperire după șase luni
Data publicării:
Paul Olteanu, nimeni altul decât „Arhitectul Minții”, a făcut referire, la „Interviuri care inspiră” la DC News TV,  despre un experiment prin care s-au studiat două tipuri de oameni: care au câștigat la loterie și care au paralizat. 

„Daniel Gilbert, un psiholog cu discurs la TED și care a scris cartea „Cum să dai peste fericire”, citează un experiment foarte cunoscut, prin care s-au studiat două tipuri de oameni: oameni care au câștigat la loterie și oameni care au paralizat. La șase luni distanță de momentul evenimentului, le-au măsurat nivelul subiectiv de fericire percepută și au descoperit că nivelul de fericire era identic. Nu este deloc intuitiv, nu s-ar zice. Dar ce ne arată asta? Orice ne pune viața în față și e o notă de subsol acolo, cu foarte puține excepții, vorbim despre traumele care apar în copilăria timpurie când creierul este vulnerabil de tipul decesului părinților în accident de mașină, dar altfel, fie că ești dat afară, fie că se termină industria, dacă ai growth mindset, în maxim șase luni te reabilitezi emoțional”, a spus Paul Olteanu în cadrul emisiunii de la DCNewsTV.

„Tipurile de mindset încep să se instaleze încă din primii ani de viață. De exemplu, dacă eu încep de două ori să fac un bulgăre de zăpadă și nu reușesc, iar tata îmi spune că nu sunt în stare și mi-l face el, se instalează ideea că eu nu sunt în stare. Tu ești în stare, eu nu. Dacă ar spune vezi ce nu a mers bine, mai încearcă, ar fi growth mindset, care îmi demonstrează, prin repetiție și asociere, că, de fapt, pot”, a mai explicat „Arhitectul Minții”.

 

Citește continuarea pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: arhitectul mintii  loto  paralizie  paul olteanu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel