Cinci plante care atrag norocul și prosperitatea. Trebuie să le ai neapărat în casă, spun experții
Există câteva plante care nu doar că au un rol bine definit în bucătărie, dar aduc și noroc.

Știm cu toții că anumite ierburi sunt ingrediente cheie în cele mai bune mâncăruri. Nu numai că sunt bune pentru gătit, dar aceste elemente, care sunt foarte ușor de găsit atât în supermarketuri, cât și în natură, pot fi folosite și în scopuri de vindecare și spirituale. De asemenea, câteva dintre ele sunt considerate bune pentru atragerea norocului. Fie că ești în căutarea prosperității, a protecției sau pur și simplu ai nevoie de puțină stare bună în viața ta, aceste plante te pot ajuta, potrivit Bestlife.

Iată care sunt plantele ce aduc noroc:

1. Busuioc

Busuiocul este una dintre cele mai populare ierburi din bucătărie gospodinelor, dar este și în topul listei celor care pot aduce puțin noroc în viața ta. 

"Se crede că aduce noroc, prosperitate și protecție și este asociat cu energia pozitivă", spune Ayales, specialist.

Când vine vorba de ritualuri și manifestări, busuiocul este adesea folosit pentru a aduce noroc pe partea de finanțe. Charlotte King, astrolog radiofonic în cadrul emisiunii Bob and Sheri Show, spune că busuiocul era deseori dăruit cuplurilor proaspăt logodite pentru a le binecuvânta viitorul cu prosperitate. Folosirea busuiocului și a altor ierburi la nunți datează încă din anul 800 î.Hr. Potrivit blogului The Sage, o mireasă romană purta busuioc în buchetul ei pentru a aduce noroc și fertilitate. 

Citește și: Elementele Feng Shui care aduc dragostea și fidelitatea în cuplu. Anca Dimancea: „Se pun neapărat în dormitor”

2. Menta

Dacă ai nevoie de noroc, te poți orienta și spre mentă. Se spune că această plantă versatilă aduce creștere financiară și prosperitate.

"Adăugați mentă în mâncăruri și băuturi, pentru că acest lucru va aduce noroc tuturor celor care se bucură de aceste preparate. Menta este un must-have pentru toate lucrurile legate de bani. De asemenea, o poți așeza prin casă pentru a scăpa de orice negativitate sau energie nedorită.”, mai spune un astrolog. 

3. Scorțișoara

Scorțișoara se găsește în majoritatea bucătăriilor. Nu numai că miroase frumos, dar specialiștii explică faptul că va adăuga, de asemenea, energie și entuziasm și un pic de forță oricărui obiectiv pe care dorești să-l stabilești în viața ta.

"Este ca un fel de cristal de cuarț al tărâmului ierburilor, în sensul că îmbunătățește totul în viața ta", spune Garbis.

În timp ce este folosit în atât de multe rețete și are o serie de beneficii pentru sănătate, este, de asemenea, ceva ce ai nevoie să ai parte de noroc. "Se crede că scorțișoara atrage bogăția, succesul și energia pozitivă", spune Ayales. "Este adesea folosită în vrăji sau ritualuri pentru bani pentru a aduce noroc financiar".

Te-ar putea interesa și: Beneficiile uimitoare ale laptelui pentru organism. Mihaela Bilic: „O formulă miraculoasă. Eu nu beau apă, beau lapte”

4. Mușețelul

Mușețelul este bun pentru corp și pentru minte. Este asociat cu relaxarea, pacea și energia pozitivă, spune Ayales pentru Best Life.

Întreaga floare poate fi folosită pentru a aduce noroc și avere, sau o poți presăra pur și simplu în jurul obiectelor, pentru a-ți manifesta dorințele, explică Garbis. 

Este adesea folosit în ritualurile de vindecare și, dacă nu îl bei, poți pune câteva frunze într-un săculeț. King spune că se crede în mod special că aduce noroc în demersurile profesionale ale cuiva.

5. Lavanda

Lavanda este o plantă cu efecte liniștitoare și, pe lângă faptul că este un parfum popular pentru lumânări și produse de îngrijire corporală, este cunoscută și ca fiind bună și pentru noroc. 

"Este o plantă liniștitoare cu proprietăți antistres și stimulează starea de bine", spune King.

"Tehnicile Feng Shui creda că păstrarea plantelor de lavandă în apropiere, nu numai că aduce noroc, dar oferă și protecție împotriva energiei negative", spun specialiștii.

VEZI și: Cinci locuri în care nu ar trebui niciodată să amplasezi coșul de gunoi. Greșeala pe care o fac mulți oameni

Data: 02 iun 2023, 12:58
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: beneficii  busuioc  menta  musetel  noroc  plante 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursa foto: Gabriela Cristea, Facebook

Gabriela Cristea, rețetă inedită de sarmele: „Acesta este secretul.” Trucul prin care previne arsurile digestive

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

„Regele moare” cu Victor Rebengiuc, un spectacol excepţional, în premieră la TVR

Victor Rebengiuc, despre spectacolul „Regele moare”: „Mă pregătesc exact pentru ce se pregăteşte şi eroul pe care îl joc eu: despărţirea de lumea asta”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dietă drastică după ce s-a îngrășat în vacanță. Salata pe care actrița o consumă întreaga zi: „Trebuie să încap în costumele de scenă”

Sursa foto: unsplash, autor Viva Luna Studios

Horoscop TAROT pentru săptămâna 2 - 8 octombrie 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal



HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...

Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...