Cum purtăm corect colanții. Cele mai mari greșeli pe care trebuie să le eviți. Florin Burescu: ”Te duci într-o zonă vulgară. Trebuie să ai grijă”/ EXCLUSIV
Data publicării:
Florin Burescu, designer vestimentar, a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre cele mai mari greșeli pe care le facem atunci când purtăm colanți. 

Colanții sunt o piesă versatilă din garderoba oricui, dar nu toată lumea înțelege cum să îi poarte corect. Mulți consideră că aceștia trebuie să fie purtați ca parte a unei ținute în straturi. Florin Burescu, designer vestimentar, a fost invitatul Rominei Băluță, în cadrul noii ediții a emisiunii „Ținuta la control”, acolo unde a explicat care sunt situațiile în care trebuie să purtăm colanți.

Cele mai mari greșeli pe care trebuie să le eviți

Florin Burescu a mărturisit că, această piesă vestimentară nu a fost niciodată la modă și nu va fi vreodată. Designerul susține că, colanții trebuie purtați doar la sală și în casă, când vrem să ne relaxăm sau facem treburile gospodărești.  În ciuda a ceea ce vedem la televizor sau chiar pe stradă, colanții de damă nu sunt pantaloni și nu pot fi purtați ca atare. 

Flroin Burescu a precizat faptul că această piesă vestimentară, colantii, nu sunt pantaloni. Așa că, dacă nu ești la sală, în pădure, la alergat, la educație fizică sau la alte activități de acest gen nu trebuie să îi purtăm ca și cum ar fi o pereche de jeansi.

Vezi și: Cum va arăta rochia de mireasă a Mariei Constantin. Desingerul Florin Burescu: „Materialele sunt aduse din Paris. Este o rochie de poveste”/ EXCLUSIV

”Din punctul meu de vedere, colanții nu au fost niciodată la modă, nu sunt la modă și nu vor fi niciodată. Este o piesa vestimentară ce trebuie exclusă atunci când vorbim despre moda street, despre ieșirea din casă. da, este ok să îți iei colanți când mergi să faci sport, când vrei să faci curățenie în casă și îți este mai comod, când vrei să stai tu singură, cu masca pe față, tolănită în pat și vrei să ai comoditate. Nu am nimic împotriva colanților în aceste situații, dar nu ieșim niciodată pe stradă în colanți. În primul rând, există varianta ca tu să ai un corp extraordinar de frumos, colanții evidențiind anumite forme, mai mult decât este cazul.

Cum alegi rochia de mireasă perfectă. Florin Burescu:"Trebuie să te reprezinte pe tine". Cel mai important sfat, atunci când mergi să o probezi

Te duci într-o zonă vulgară, în momentul în care mergi pe stradă sau există varianta pe care o întâlnim cel mai des pe stradă, aceea de a nu avea cele mai perfecte forme, puțină celulită, șunci, de a nu avea cea mai subțire gambă, gleznă și se vede acolo o adevărată nebunie. Nu se vor purta niciodată colanții și nu se vor purta niciodată. Este o modă forțată de oamenii simpli, care vor să fie foarte comozi și cred ei că, dacă își văd fundul frumos în oglindă, toată lumea îl vede la fel. Ei bine, nu e așa. Dacă ne uităm la celebritățile din afară, vom vedea că au mare grijă cum se îmbracă și nu ies niciodată în colanți din casă. Trebuie să ai grijă, mai ales când tu ești o persoană pe care lumea o urmează ca și exemplu”, a spus Florin Burescu, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Vezi emisiunea integrală mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului:   colanti  greseli  modă 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel