Cum scapi de frica de „gura lumii”. Lidia Fecioru: „Opiniile le cer tot cei fără încredere în ei”
Data actualizării:
Data publicării:
Lidia Fecioru a dezvăluit cum ne putem „proteja” de criticile răutăcioase ale celor din jur. 

Lidia Fecioru a vorbit în emisiunea Adevăruri ascunse, de pe Antena3, despre teama pe care ne-o insuflă părerile celorlalți, care, de cele mai multe ori, sunt negative. În acest sens, bioenergoterapeutul spune că trebuie să încercăm să nu ascultăm, dar nici să nu cerem părerea celor din jur, întrucât aceștia vor căuta întotdeauna să critice.

"Orice exerciţiu trebuie pus în practică. Dacă nu începi să pui ceva în practică, e greu, dar dacă începi nu mai e aşa greu. Nu trebuie să ţinem cont de oameni, pentru că mereu se vor găsi unii rău intenţionaţi. Mereu îşi vor spune părerea. Asta ne poate face să nu mai avem încredere în noi.

Chestia asta începe din copilărie. Când părinţii spun: "nu o să iasă nimic din tine, niciodată nu o să poţi să faci asta. Noi, ca părinţi, credem că îi încurajăm pe copiii. De fapt, nu este aşa. Se vor percepe ca pe nişte oameni neputincioşi. Vor căuta pe cineva care să-i ocrotească mereu. La fel şi la adolescenţă. Sunt familii care trăiesc în nesiguranţă.", a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse.

„Este ucigaşul infecţiilor”. Lidia Fecioru, leguma care face minuni pentru sănătate

„Există şi critici constructive, dar de multe ori sunt răutăcioase”

Chiar dacă uneori, criticile pot fi și constructive, Lidia Fecioru este de părere că, în cea mai mare parte a timpului, acestea sunt doar răutăcioase. 

„Îl putem învăţa pe copil să-şi păstreze stabilitatea. Să aibă o forţă în el. Există şi critici constructive, dar de multe ori sunt răutăcioase. Noi trebuie să înţelegem că trebuie să ne îndepărtăm de aceşti oameni. Cei care iau în serios aceste critici din partea altora sau ţin cont de părerea celor din jur, cad tot timpul pe postul de victima. Nu îşi vor asuma niciodată responsabilitatea.

De exemplu, o persoană care a suferit o depresie şi ar vrea din nou să intre în viaţa socială, are nevoie de cineva care să-l reintroducă. Chestia asta îl face neputincios. Bate la uşă! I-aţi inima în dinţi! Ei nu prea ştiu ce înseamnă iubirea de sine. Oamenii când se iubesc pe ei nu fac decât lucruri frumoase. Caută să se pună în valoare.

Pentru ceilalţi nu contezi oricum. Nimeni nu o să vină să te întrebe dacă pot face ceva pentru tine. Tu eşti cel care trebuie să ţină cont de el. Nu vine nimeni să te ajute. Trebuie să te înveţi să te descurci.”, mai spune aceasta. 

Lidia Fecioru, leac pentru lipoamele de grăsime. Leguma care le topește: "Învelim cu o faşă pe care o lăsăm peste noapte"

De ce nu este bine să cerem opiniile oamenilor

Lidia Fecioru este de părere că un om cu încredere în el, nu are nevoie de confirmarea și de opiniile celor din jur. Acesta este cel mai ideal caz de a fi urmat de toată lumea, consideră aceasta. 

„Trebuie să te bazezi pe tine. Să ai încredere în tine până va veni cineva să te ajute. Fă un pas pentru tine. E foarte important. De multe ori luăm decizii greşite. Le-am luat şi în tinereţe şi le vom lua şi acum, la bătrâneţe.  De multe ori, nu e bine să cerem nici opiniile oamenilor. Opiniile le cer tot cei fără încredere în ei. Le trebuie o confirmare. Părerile să le cerem doar celor apropiaţi nouă. Atât", a mai spus Lidia Fecioru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: copii  lidia fecioru  teama 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel