Mesaje de Sfântul Dumitru 2022. Urări pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Potrivit calendarului ortodox, cei care poartă numele Sfântului Mucenic Dumitru își serbează onomastica pe data de 26 octombrie. Iată cele mai frumoase urări pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica.

"Fie că toate împlinirile, sănătatea și spiritul acestei zile să te însoțească pretutindeni. Îți doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasă!"

"La mulți ani și voioșie, Domnul alături să-ți fie, bucurii să-ți dăruiască și nimic să nu-ți lipsească! La mulți ani Dumitru!"

"Îți urez că ziua numelui să îți aducă o rază de soare, să ai inimă plină de speranța iar anii ce vin să îți aducă numai împliniri și bucurii. La mulți ani Dumitru!"

"Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porți, să fii fericit, iubit și bucuros. La mulți ani, Dumitru!"


"Sfântul Dumitru să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de familie şi cei dragi."

"În această zi specială îţi doresc numai bine, multă fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, şi fie că Sfântul Dumitru să te călăuzească mereu în viaţă."

"Multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea dorinţelor atât pe plan profesional cât şi pe cel privat. Să îţi dea Dumnezeu sănătate şi linişte în suflet. Să ţi se împlinească visele şi să te poţi bucură de tot ce ai!"

"Sfântul Dumitru să-ți dea sănătate și putere să lupți pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii și fericire alături de cei dragi."

"La mulţi ani şi voioşie, Domnul alături să-ţi fie, bucurii să-ţi dăruiască şi nimic să nu-ţi lipsească! La mulţi ani, Dumitru!"

"Îţi urez că ziua numelui să îţi aducă o rază de soare, să ai inima plină de speranţă, iar anii ce vin să îţi aducă numai împliniri şi bucurii. La mulţi ani Dumitru!"

"La mulţi ani Dumitru şi abia aştept că să sărbătorim această frumoasă zi."

"Dragă Dumitru, pe ultima sută de metrii vreau să-ţi spun la mulţi ani!"

"Sper să fiu primul care îţi spune la mulţi ani de această zi deosebită în care se sărbătoreşte ziua Sfântului Dumitru."

"Onomastică plină de voie bună. La mulţi ani Dumitru!"

"Cel mai frumos la mulţi ani li transmit celui mai frumos nume, Dumitru. La mulţi ani şi cât mai mulţi bani şi sănătate pentru că e mai scumpă de cât toate!"

"Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericit, iubit şi bucuros. La mulţi ani, Dumitru!"

"Sfântul Dumitru să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale. Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de cei dragi."

"Sper că sărbătoarea Sfântului Dumitru să fie simbolul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire şi succes!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Spectacola | Dată: 25 oct 2022, 11:06

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca

Îți pare cunoscut? Totul despre Rich Wilde

În lumea jocurilor de cazino online, un nume care s-a...