Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”
Sâmbătă, 30 septembrie, ora 15:00, avem o nouă ediție a emisiunii Pastila de Frumusețe, la Spectacola, DC News și DC Medical.
Auday Al-Ahmad, chirurg estetician, este invitatul săptămânii, care ne dezvăluie toate informațiile pe care trebuie să le știm despre procedurile estetice. Chirurgia estetică și procedurile estetice sunt tehnici ce schimbă, restaurează sau îmbunătățesc aspectul pacientului. Intervențiile estetice sunt într-o continuă creștere, tot mai multe persoane alegând diverse proceduri de perfecționare a aspectului fizic. Auday Al-Ahmad ne-a dezvăluit care sunt cele mai cerute proceduri, dar și care cum se desfășoară fiecare intervenție. Totodată, chirurgul estetician a precizat și care sunt cele mai întâlnite reacții adverse.
„Operațiile estetice se împart în două categorii: sunt cele minim invazive, care se realizează fără sală chirurgicală, și cele chirurgicale, care necesită intervenția propriu zisă, în sala de operații, care au și o perioadă de recuperare mult mai îndelungată. Cele mai cerute intervenții estetice sunt cele minim invazive, datorită termenului lor, care este nevoit să se repete la un interval de timp. Cele mai cerute sunt botoxul și augumentarea buzelor cu acid hialuronic. ”, ne-a spus chirurgul estetician, Auday Al-Ahmad.
Care sunt cele mai căutate intervenții estetice
Care este limita de vârstă pentru a beneficia de proceduri chirurgicale estetice
Cât de mult sunt influențate femeile de operațiile estetice la care apelează vedetele
Cum se selectează implanturile mamare și ce garanție au
Implantul mamar crește riscul de cancer mamar
Cum alegem mărimea implanturilor
Operațiile estetice de Lifting facial sau Mini face lifting
Operațiile estetice de modelarea și mărirea feselor
Modelarea și îngroșarea buzelor cu acid hialuronic
Care sunt cele mai cerute intervenții estetice de către bărbați
Care sunt efectele adverse ale procedurilor estetice
Nu ratați emisiunea „Pastila de Frumusețe”, de sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 15:00. Emisiunea va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola, DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului www.spectacola.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să distribuiți mai departe.
YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201
YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania
Ne găsiți și pe rețelele de socializare:
Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/spectacola
Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: auday al ahmad estetica operatii pastila frumusete
Anca Hâncu, doctor în...