Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Ziua de 1 Martie aduce cu ea un frumos obicei de primăvară numit mărțișor. Mărțișorul este reprezentat fizic de un obiect micuț legat cu două fire împletite, înnodate, alb și roșu, care semnifică lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. De asemenea mărțișorul este considerat un talisman al norocului, al bunăstării și al prețuirii. Se obișnuiește ca bărbații să ofere doamnelor și domnișoarelor din viața lor mărțișoare, în semn de respect și admirație, iar scopul legării sau punerii mărțișorului este de a avea noroc în decursul anului, de a fi sănătos și curat ca argintul odată cu venirea primăverii.
Semnificaţia firelor alb şi roşu este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.
În zilele noastre mărțișorul primit în dar de la o persoană dragă se poartă toată luna martie, după care se pune într-un pom înflorit, pom roditor. De asemenea, există credința că dacă îți vei pune o dorință atunci când vei agăța mărțișorul de ramurile pomului, aceasta se va îndeplini.
În prima zi a primăverii, de mărțișor, în unele zone din țară există obiceiul conform căruia părinții leagă la gâtul sau la mâna copiilor câte un bănuț de argint, ori de aur. Acest talisman este însoțit bineînțeles de două fire răsucite, din mătase albă și roșie. În acest mod copiii vor fi feriți de razele arzătoare ale soarelui în timpul verii, potrivit tradițiisuperstiții.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Lifestyle
Tagurile articolului: martisor obiceiuri traditii
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...